Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

Fw: In loc de antibiotice, leacuri babesti

Expand Messages
  • Coroian Alina
    Strabunica avea dreptate! Stiinta confirma leacurile babesti Dupa ce, decenii la rand, medicina populara a fost ridiculizata si pusa la colt, mediile
    Message 1 of 1 , Apr 5, 2010
    • 0 Attachment
      Strabunica avea dreptate! Stiinta confirma leacurile babesti

      Dupa ce, decenii la rand, medicina populara a fost ridiculizata si pusa la
      colt, mediile stiintifice incep sa-i recunoasca importanta. Victoria , mereu
      amanata, a antibioticelor in razboiul cu virusurile gripale ii face pe zeii
      medicamentelor sa traga cu coada ochiului catre prisnitele si cataplasmele
      strabunicii. Asa se face ca si revistele occidentale, atat de potrivnice
      naturismului, si-au deschis paginile acum, pentru... leacuri babesti.
      N-aduce anul ce-aduce ceasul! Retetele pe care le prezentam fac parte
      dintr-o lunga lista de leacuri babesti cu valoare recunoscuta...
      "stiintific".

      Bronsita

      Aplicatii cu ceara de albine

      Aplicatiile cu ceara de albine incalzita au actiune antibacteriana si
      expectoranta, calmeaza tusea si durerile.

      Modul de utilizare: Inmuiati o panza de bumbac in ceara topita si lasati-o
      sa se raceasca. Veti obtine o placa. Incalziti-o usor cu uscatorul de par,
      asezati-o pe piept si, pentru a pastra caldura un timp mai indelungat,
      acoperiti-o cu pernite umplute cu graunte de alac ori samburi de cirese.

      Riscuri si efecte secundare: Ca sa nu se absoarba prin piele eventuale
      reziduri chimice, folositi numai ceara din productia controlata, ecologica.
      O gasiti fie in magazinele naturiste, fie la apicultorii ce respecta
      regulile productiei biologice.

      Cataplasma cu branza de vaci

      Remediul se recomanda contra tusei si bronsitei. Ajuta la fluidizarea
      flegmei si usurarea expectoratiei, avand totodata un efect dezinflamator.

      Mod de utilizare: Branza se scurge bine de zer, apoi se intinde un strat de
      un centimetru grosime (la temperatura camerei) pe mijlocul unei panze (care
      poate fi, de pilda, un servet de bucatarie), iar marginile ramase libere se
      indoaie deasupra. Se pune pe piept si se lasa sa actioneze o ora sau doua.
      Daca inflamatia e severa, branza se incalzeste repede. In acest caz,
      schimbati-o o data sau de doua ori, dupa cum este nevoie.

      Compresa cu lavanda

      Compresele cu ulei de lavanda activeaza circulatia la nivelul bronhiilor,
      usureaza expectoratia si fluidizeaza secretiile. Remediul se poate folosi si
      la copiii mici, de la varsta de sase luni, cu conditia ca panza imbibata in
      ulei volatil sa fie invelita intr-o folie de aluminiu.

      Mod de utilizare: Diluati uleiul de lavanda cu ulei de floarea-soarelui, in
      proportie de unu la zece. Picurati cinci pana la sapte mililitri (una-doua
      lingurite) din acest amestec pe suprafata unui servet (mai ales la copiii
      mici, doza nu trebuie depasita). Introduceti servetul intr-o punga de
      plastic si puneti-l sa se incalzeasca intre doua sticle cu apa calda. Pe
      urma scoateti-l din punga si stati cu el pe piept toata noaptea.

      Cinci sfaturi pentru comprese si cataplasme

      . Ele actioneaza cel mai bine, daca in tot timpul procedurii veti ramane
      culcati si destinsi.

      . Dupa indepartarea lor, odihniti-va inca minimum o jumatate de ora.

      . Nu le acoperiti niciodata cu o folie de plastic.

      . Nu puneti comprese si cataplasme reci pe pielea rece. Incalziti-o in
      prealabil.

      . Nu aplicati comprese si cataplasme pe stomacul gol. Dar nici nu mancati,
      nu fumati si nu beti cafea in timpul procedurii, nici imediat inainte sau
      dupa.

      Tulburari de somn

      Sosete ude sau bai la picioare cu faina de mustar

      Cu cat avem picioarele mai reci, cu atat ne va fi mai greu sa adormim, se
      arata intr-un studiu efectuat la Clinica universitara de psihiatrie din
      Basel. In consecinta, o baie calda la picioare, pe langa faptul ca ne
      relaxeaza, combate si tulburarile somnului. Acelasi rezultat se poate obtine
      si cu o pereche de sosete ude, leacul traditional al lui Kneipp. La inceput
      ele ingusteaza vasele de sange, insa dupa 20-30 de minute le dilata,
      producand o senzatie de caldura.

      Mod de utilizare:

      . Sosete ude - Incalziti-va picioarele intr-un lighean cu apa calda.
      Inmuiati o pereche de sosete in apa rece, stoarceti-le si trageti-le in
      picioare. Mai puneti peste ele si niste sosete calduroase de lana.

      . Baia la picioare cu faina de mustar - Amestecati doua linguri de faina de
      mustar intr-o galeata cu apa fierbinte, tineti picioarele in ea cam zece
      minute si dupa aceea spalati-le cu apa calda.

      Riscuri si efecte secundare: Intrebuintata imprudent, faina de mustar poate
      provoca arsuri pe piele. Nu prelungiti baia mai mult de 15 minute, iar daca
      observati ca pielea s-a inrosit, intrerupeti pe loc procedura. Baile cu
      faina de mustar sunt contraindicate atunci cand aveti leziuni pe laba
      piciorului sau pe gambe.

      Raceala

      Ceai din flori de soc

      Deja Hipocrate a descris actiunea terapeutica a socului, iar in Evul Mediu,
      Hildegard von Bingen i-a pretuit si ea puterea tamaduitoare. Medicina
      naturista cunoaste numeroase intrebuintari ale socului (respectiv, ale
      malinului negru). Rezultate bune s-au obtinut cu ceaiul preparat din flori
      de soc in tratarea racelilor. Uleiurile eterice continute in aceste flori au
      actiune dezinflamatoare si expectoranta.

      Mod de utilizare: Se toarna circa 150 mililitri de apa in clocot peste doua
      lingurite de flori, se lasa cinci minute sa infuzeze si apoi se strecoara.
      Se bea de mai multe ori in cursul zilei. Mai ales in a doua jumatate, se
      recomanda o cana sau doua, cat mai fierbinte.

      Supa de gaina

      Medicul internist Stephen Rennard si colegii sai de la Nebraska Medical
      Center au organizat un experiment in laborator, pentru a verifica daca supa
      de gaina isi justifica reputatia de principal leac traditional contra
      racelii in America. Ei au pregatit o supa dupa reteta primita de la bunica
      unuia dintre cercetatori si au urmarit efectul intr-o eprubeta. Au constatat
      o reducere a mobilitatii anumitor globule albe din sange, care sunt
      responsabile pentru unele simptome ale racelii, cum ar fi inflamarea
      mucoaselor. Desigur ca observatiile facute in laborator nu constituie o
      dovada ca supa ar avea o actiune similara in organismul uman. Totusi,
      milioanele de bunici au dreptate - o supa fierbinte ne face bine cand suntem
      raciti.

      Mod de utilizare: Se pune o gaina in apa rece si se da intr-un clocot, dupa
      care se lasa sa fiarba la foc mic minimum doua ore si jumatate. Timpul
      indelungat de fierbere este o conditie indispensabila a eficacitatii
      terapeutice, probabil ca numai in acest mod pot fi extrase din gaina
      substantele active. Celelalte ingrediente sunt importante pentru gust, nu
      insa si pentru efectul supei. Mancati o farfurie sau doua, cat de fierbinte
      se poate.

      Riscuri si efecte secundare: Atentie cu supa fierbinte, daca va doare gatul.

      Ceai de ceapa

      Zeama de ceapa actioneaza impotriva germenilor patogeni ca un antibiotic
      natural, datorita aliinei, o substanta care, in contact cu oxigenul, se
      transforma in alicina.

      Reteta: Taiati marunt o ceapa si fierbeti-o aproximativ cinci minute,
      strecurati fiertura si lasati-o sa se raceasca pana la temperatura la care o
      puteti bea. Apoi indulciti ceaiul cu putina miere si beti-l cu inghitituri
      mici. Dupa asta, bagati-va in pat si transpirati.

      Riscuri si efecte secundare: Ceapa poate reduce glicemia. De aceea, atunci
      cand apeleaza la acest remediu, diabeticii trebuie sa-si controleze glicemia
      si sa-si modifice corespunzator medicatia antidiabetica, daca este cazul.

      Amigdalita cu temperatura

      Compresa rece cu lamaie

      Ajuta in amigdalitele cu temperatura, in special la copii.

      Mod de utilizare: Se amesteca o lingura de zeama de lamaie intr-un sfert de
      litru de apa. Se inmoaie un servet, se preseaza usor pentru a indeparta
      surplusul de lichid si se aseaza in jurul gatului. Se lasa sa actioneze cam
      o ora. Dupa aceea, zona gatului se va tine la caldura.

      Riscuri si efecte secundare: Daca pielea se irita si apar mancarimi,
      scoateti imediat compresa.

      Dureri in gat

      Cataplasma cu cartofi

      Cataplasmele cu cartofi dezinflameaza si calmeaza durerile.

      Mod de utilizare: 500 grame de cartofi se fierb bine in coaja, dupa care se
      pun intr-un servet sau un saculet de in si se zdrobesc. Pentru a evita
      arsurile, se infasoara mai intai gatul intr-un prosop, iar cartofii se
      aseaza deasupra. Se lasa sa actioneze pana cand cartofii s-au racit.

      Infectii urinare

      Suc de merisor

      Dintr-un studiu realizat la Universitatea Oulu din Finlanda, reiese ca sucul
      de merisor, baut cu regularitate, reduce cu 50% frecventa infectiilor
      urinare la femei. Se presupune ca ar scadea capacitatea bacteriilor de a se
      fixa in peretele vezicii urinare.

      Mod de utilizare: Se ia cate o lingura de suc de merisor, de trei ori pe zi.

      Tuse, afectiuni ale cailor respiratorii

      Inhalatii

      Inhalatiile cu aburi fierbinti au mai multe efecte benefice. In functie de
      ceea ce punem in apa, ele au actiune sudorifica (musetel), antiinflamatoare
      (musetel, salvie), expectoranta (cimbru, mirt), bactericida (salvie,
      musetel) sau antispastica la nivelul bronhiilor (cimbru).

      Mod de utilizare: Se pune intr-un castron un pumn de plante uscate, la
      alegere - flori de musetel, cimbru, salvie sau mirt -, si se toarna deasupra
      apa clocotita, dupa care se lasa cateva minute sa infuzeze. Apoi se acopera
      capul si castronul cu un prosop mare si se inspira aburii.

      Riscuri si efecte secundare: Atentie la posibilele alergii la plantele
      medicinale amintite. Nu se recomanda in timpul graviditatii si in perioada
      de alaptare, deoarece substantele continute in aceste plante trec in sange,
      respectiv in laptele mamei, si de acolo pot patrunde in organismul
      copilului, declansand eventuale reactii alergice, perturbari ale ritmului
      cardiac si ale respiratiei. Sunt contraindicate pentru copiii mai mici de
      trei ani.

      Dureri articulare la genunchi

      Cataplasma cu seminte de schinduf

      Intrebuintate extern, semintele de schinduf au actiune antiinflamatoare si
      analgezica.

      Mod de utilizare: 50 grame de seminte de schinduf se fierb cinci minute
      intr-un sfert de litru de apa. Se obtine un terci, care se intinde pe o
      panza de in. Il puteti folosi, dupa cum doriti, atat fierbinte, cat si rece.
      Daca simtiti nevoia de caldura - cum se intampla in cazul artrozei -, puneti
      cataplasma in jurul genunchiului cat de fierbinte o puteti suporta. Daca
      insa aveti o senzatie de fierbinteala in genunchi - ca, de pilda, la artrita
      -, folositi cataplasma rece. Pentru aceasta, lasati mai intai terciul sa se
      raceasca la temperatura camerei, apoi tineti un timp cataplasma in frigider
      (nu in congelator).

      Riscuri si efecte secundare: Indepartati imediat cataplasma, daca vi se
      irita pielea si apar mancarimi sau usturimi.

      Dureri de cap

      Presopunctura cu ulei de menta

      Presopunctura face parte din metodele terapeutice ale medicinei traditionale
      chineze. Combinata cu intrebuintarea uleiului de menta sau a balsamului
      aromat, ea poate fi un mijloc eficace de combatere a durerilor de cap.
      Studiile au demonstrat ca ambele remedii, aplicate pe tample si intre
      sprancene, pot diminua durerile de cap cauzate de stres.

      Mod de utilizare: Ungeti degetele aratatoare si mijlocii cu putin ulei de
      menta ori balsam. Apoi masati-va ambele tample cu miscari circulare, apasand
      usor, timp de unul pana la cinci minute, dupa care va spalati bine degetele.

      Riscuri si efecte secundare: Evitati ca ochii si mucoasele sa vina in
      contact cu uleiul eteric. Nu folositi uleiul sau balsamul la sugari si copii
      mici, deoarece la aceasta varsta inspirarea vaporilor si a mirosurilor
      puternice poate declansa stari similare cu cele astmatice.

      Neplaceri gastro-intestinale

      Menta are o actiune antispastica asupra tractului gastrointestinal si
      stimuleaza secretia de bila.

      Mod de utilizare: Turnati cam 150 mililitri de apa clocotita peste o lingura
      (1,5 grame) de frunze de menta proaspete sau uscate, lasati sa infuzeze
      10-15 minute si strecurati. Se beau doua-trei cani, repartizate pe toata
      durata zilei.

      Riscuri si efecte secundare: Cardiacii sunt sfatuiti sa nu depaseasca in
      nici un caz cantitatea indicata, de doua sau trei cani zilnic.

      Otita medie

      Saculet cu ceapa

      Remediul se recomanda indeosebi copiilor cu otita medie.

      Mod de utilizare: Taiati ceapa marunt, apoi infasurati-o intr-o panza si
      striviti-o, pana cand lasa zeama. Puneti saculetul pentru doua-trei ore pe
      urechea bolnava. Daca pungulita va fi incalzita putin, efectul va fi si mai
      puternic.

      Riscuri si efecte secundare: Limitati-va la aplicarea externa. Medicii va
      avertizeaza sa nu picurati zeama de ceapa direct in ureche.

      Sinuzita

      Clatirea nasului

      Sarea retine apa si ajuta la dezinflamarea mucoaselor nazale. S-a dovedit ca
      clatirea nasului cu apa sarata contribuie la prevenirea si tratarea
      sinuzitei.

      Mod de utilizare: Dizolvati 9 grame de sare marina intr-un litru de apa
      fiarta si clatiti-va nasul cu ea, de trei-patru ori pe zi. In acelasi timp,
      beti multe lichide.

      Exista un dus special pentru nas, insa clatirea se poate face la fel de bine
      si cu un pai, in felul urmator: se introduce paiul intr-o nara, cealalta se
      inchide, apasand cu degetul, apoi se trage apa pe nas, de doua-trei ori. Se
      repeta operatiunea si pe a doua nara. La primele incercari, se poate
      intampla ca apa sarata sa patrunda in faringe, ceea ce este foarte neplacut,
      insa cu putin exercitiu veti reusi din ce in ce mai bine si, dupa ce veti fi
      constatat efectul, nu va vor mai deranja micile necazuri colaterale.

      Cataplasma cu ghimbir, faina de mustar sau hrean

      Cataplasmele calde si umede cu ghimbir, faina de mustar sau hrean activeaza
      circulatia locala la nivelul sinusurilor si au un efect de eliminare a
      secretiilor la bolnavii de sinuzita.

      Mod de utilizare: Presarati pe un servetel de hartie un pumn de boabe de
      mustar macinate si asezati-l pe un servet de bucatarie. Impaturiti servetul
      si turnati peste el apa fierbinte, pana se inmoaie bine. In locul fainii de
      mustar puteti folosi hrean ori ghimbir ras. Ungeti-va nasul si obrajii cu o
      crema, apoi puneti servetul cat mai cald pe zona nasului, acoperindu-l cu un
      prosop plusat. Tineti cataplasma pana simtiti ca v-ati incalzit. O inrosire
      moderata a pielii nu trebuie sa va alarmeze, ea este chiar de dorit.

      Riscuri si efecte secundare: Protejati-va neaparat ochii, eventual
      acoperindu-i cu comprese umede. Aplicarea necorespunzatoare a cataplasmei
      poate provoca arsuri pe piele. De aceea este bine s-o scoateti dupa cinci
      sau zece minute.

      Nefrita si cistita

      Ceai de splinuta

      Infuzia de splinuta are o actiune antimicrobiana, combate inflamatiile si
      stimuleaza functiile renale.

      Mod de utilizare: Turnati 150 mililitri de apa clocotita peste 3 pana la 5
      grame de splinuta si lasati sa infuzeze doua minute. Se bea de trei ori pe
      zi cate o cana.

      Riscuri si efecte secundare: In timpul curei nu beti cafea sau ceai negru,
      fiindca ele va irita rinichii si vezica urinara.

      Macerat din frunze de strugurii-ursului

      Frunzele de strugurii-ursului au actiune antibacteriana, dar sunt mai putin
      eficiente atunci cand urina este acida, deoarece arbutina continuta in ele
      are nevoie de un mediu alcalin, pentru a se descompune in zahar si
      hidrochinona, aceasta din urma fiind substanta bactericida. Va puteti
      determina gradul de aciditate al urinei cu ajutorul unei hartii indicatoare
      de pH. Daca valoarea pH-ului este mai mica de sapte, urina se considera
      acida.

      Mod de utilizare: Peste o lingurita sau doua de frunze de strugurii-ursului
      se toarna un sfert de litru de apa si se lasa la macerat intre 12 si 24 de
      ore. Nu fierbeti, pentru ca temperatura ridicata face sa treaca in apa
      tananti si substante aperitiv-amare, care sunt iritante. Amestecati din cand
      in cand. La sfarsit, strecurati si incalziti putin. Se beau doua-trei cani
      zilnic.

      Riscuri si efecte secundare: Iritarea mucoasei gastrice. Nu folositi
      maceratul mai mult de o saptamana si maximum de cinci ori pe an. Nu se
      administreaza in timpul sarcinii si in perioada de alaptare, nici la copiii
      sub 12 ani. N-ar trebui sa-l ia nici bolnavii de inima, deoarece el
      amplifica actiunea glicozidelor. Acestea sunt substantele active din
      medicamentele cu care se trateaza insuficienta cardiaca. Pacientilor
      respectivi maceratul le poate provoca aritmii.

      Greturi

      Presopunctura

      Stimularea punctului (numit Pericard 6) dintre cele doua tendoane flexoare
      ale degetelor, ce pot fi palpate pe antebrat, reduce greturile si senzatiile
      de voma. Desi nu s-a gasit o explicatie medicala, studiile atesta
      eficacitatea procedurii contra greturilor din timpul sarcinii, ca si a celor
      postoperatorii.

      Mod de utilizare: Punctul se afla cam la trei degete mai sus de incheietura
      mainii, pe partea interioara a antebratului. Gasiti-l si stimulati-l cu o
      apasare usoara a degetului.

      Piele uscata

      Baie cu lapte si ulei

      Baia curata portiunile de piele aspra, care apoi nu mai ustura si se vindeca
      mai repede

      .

      Mod de utilizare: Amestecati un litru de lapte cu o cana de ulei alimentar
      si turnati-le in apa din cada.

      Ulei de migdale si lamaie

      Mod de utilizare: Combinati aproximativ 50 mililitri de ulei de migdale cu o
      lingurita de zeama de lamaie. Dupa baie, masati-va cu acest amestec pielea
      inca umeda.

      Constipatie

      Seminte de patlagina

      In Italia, semintele de patlagina sunt tot atat de cunoscute drept remediu
      impotriva constipatiei, ca semintele de in la noi. Ele contin mucilagii
      care, in contact cu apa, isi maresc mult volumul. Ajunse in intestin,
      inmoaie materiile fecale si le fac mai voluminoase.

      Mod de utilizare: Inghititi cate o lingurita (cam cinci grame) de seminte de
      patlagina, minimum o data si maximum de trei ori pe zi, cu unul sau doua
      pahare de apa. Consumati multe lichide pe toata durata zilei.

      Riscuri si efecte secundare: Contraindicate copiilor sub 12 ani si
      persoanelor cu alergie la semintele de patlagina, celor cu obstructii de
      tranzit intestinal, precum si cu forme grave de diabet.

      Gilda Fildan - Formula AS

      ---------------------------------------------------------------------------------------
      "Be the change you wish to see in the world. (Mahatma Ghandi)"
       
      Workshop Cercetare suprasensibila - Cluj, Brasov, Bucuresti, Sinaia:
       
      Revista de antroposofie in format electronic : http://www.drumulomului.ro/  .Primiti saptamanal ultimele noutati pe mail daca va INSCRIETI gratuit ca abonati (prin click pe "INSCRIETI") 

    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.