Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

Muzica noua, cu si pentru "ai nostri"

Expand Messages
  • adina ciocoiu
    De 17 ani, intre 23-30 mai se desfasoara, la Bucuresti, festivalul rezervat creatiei moderne, anul acesta sub genericul Saptamana muzicii contemporane ,
    Message 1 of 1 , Jun 1, 2007
    • 0 Attachment
      De 17 ani, intre 23-30 mai se desfasoara, la
      Bucuresti, festivalul rezervat creatiei moderne, anul
      acesta sub genericul "Saptamana muzicii contemporane",
      "dubla" directie a compozitorilor Dan Dediu si Liviu
      Danceanu propunand repere in general cunoscute, dar si
      cateva noutati, remarcandu-se prezenta prioritara a
      ansamblurilor si a solistilor romani "de traditie",
      atentia speciala acordata creatiei autohtone (cu multe
      prime auditii absolute semnate de nume de referinta),
      precum si momentelor vocale in varii ipostaze.

      Astfel, pe de o parte au evoluat formatii redutabile -
      "Profil-Sinfonietta" condus de Dan Dediu (seara
      inaugurala fiind dedicata memoriei lui Cristian
      Nemescu si Andrei Toncu"), "Traiect" cu Sorin Lerescu
      la pupitru, "Archaeus" dirijat de Liviu Danceanu,
      "Game" cu al sau Alexandru Matei, "Trio Contraste",
      Orchestra Nationala (sub bagheta lui Tiberiu Soare,
      oferind si o versiune interpretativa deosebita
      requiem-ului romanesc "Pomenire" de Stefan Niculescu,
      director fondator al festivalului) si Orchestra de
      Camera Radio (la pupitru italianul Pieralberto
      Cattaneo) si Corul Radio (condus de Dan Mihai Goia),
      Orchestra Concerto a Universitatii Nationale de Muzica
      Bucuresti (dirijor Dorel Patcu-Radulescu) -, dar si
      mai tanarul cvartet clujean "Arcadia", alaturi de
      exceptionalul sextet berlinez "Singer Pur" sau
      discutabilul "Solo tutti", sosit de la Paris. Nu au
      lipsit nici combinatiile "live" si video-electronic
      (in programul Irinei Ungureanu - voce) sau in "Homage
      a Gyorgy Ligeti" (Sonata pentru viola comentata in
      imagini video - solist Marius Ungureanu, proiect
      realizat in colaborare cu Petru Maier-Bianu), nici
      formula "fusion" in piese semnate de "specialiste" in
      domeniu (Mihaela Vosganian si Irinel Anghel), iar
      colocviile au adus in prim -plan "fenomenologia
      compozitiei contemporane la intersectia cu celelalte
      muzici".

      Dubla premiera romaneasca

      Noutatea absoluta a fost dubla premiera romaneasca ce
      a marcat totodata inaugurarea Studioului experimental
      al ONB (purtand numele tenorului Ludovic Spiess, care
      insa nu a avut tangente cu muzica moderna), alaturand
      partituri inspirate de lucrari literare de referinta -
      "Logodna" - foto - de Nicolae Brandut (dupa "Strigoii"
      de Mihail Eminescu) si "Lectia" - foto - de Serban
      Marcu (dupa piesa omonima de Eugen Ionesco). In regia
      semnata de Anca Daniela Mihus si scenografia Luminitei
      Mustata, cu Vlad Conta la pupitru, prima este o
      opera-pantomima ce imbina dansul (coregrafia Adina
      Cezar), recitarea si cantul inregistrat sau "live"
      (actorul Constantin Florescu, solistii vocali
      Madeleine Pascu, Valentin Racoveanu, Ion Dimieru, cu o
      "insertie" finala cam "lipita" a violonistului Florin
      Croitoru), sustinute de proiectii abundente, in timp
      ce a doua se deruleaza in ambianta unei "camere de
      lucru" unde se consuma drama echilibrat interpretata
      de acelasi Ion Dimieru, dar si Marta Sandu si Adriana
      Alexandru, acompaniati de ansamblul instrumental
      intr-o scriitura interesanta. Publicul, "amplasat"
      chiar pe scena, a aplaudat demersul artistic, dar si
      (re)nasterea unui Studio care, coordonat de dirijorul
      Tiberiu Soare, poate oferi surprize si noutati
      "experimentale" deosebite.

      O "Saptamana..." de... 8 zile care nu s-a mai dorit
      "internationala", cu mereu acelasi public de "avizati"
      (ideea de a aduce la asemenea concerte elevi de liceu
      "incolonati" - doar pentru a nu ramane scaunele goale
      - fiind total neinspirata si pentru ca... au fugit
      dupa prima piesa, dar si pentru ca multi au jurat
      ca... nu mai intra intr-o sala de concert, deci
      efectul a fost invers in plan educational).

      Anca FLOREA

      http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-06-02&id=221640



      ___________________________________________________________
      Yahoo! Messenger - with free PC-PC calling and photo sharing. http://uk.messenger.yahoo.com
    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.