Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

Premiera de la Bucuresti a spect. "Mefistofele"

Expand Messages
  • Luminita Berechet
    Aseara, duminica 1 februarie 2004, sarbatorirea a 50 de ani de activitate a Operei Nationale din Bucuresti (cu diversele ei, de-a lungul timpului, titulaturi),
    Message 1 of 1 , Feb 2, 2004
    • 0 Attachment
      Aseara, duminica 1 februarie 2004, sarbatorirea a 50 de ani de activitate a Operei Nationale din Bucuresti (cu diversele ei, de-a lungul timpului, titulaturi), a debutat cu premiera la Bucuresti a operei "Mefistofele" de Arrigo Boito (muzica si libret), dupa poemul epic "Faust" de J. W. Goethe.

      Nu stiu cum li s-a parut celorlalti spectatori prezenti aseara in sala, dar de la inceput eu voi spune ca acest spectacol, atat datorita muzicii si libretului (oarecum aerate, transfigurate, poetic-filozofice, intr-o privire mai mult de sus decat din interiorul greu de indurat, si foarte foarte benigne), cat si foarte mult gratie scenografiei si costumelor arhitectului Catalin Ionescu-Arbore (care a mai semnat si regia de lumini) (de exemplu, in decoruri si costume a excelat albul, in costume cel putin un alb stralucitor, datator de speranta, lumina si buna dispozitie) - spectacolul "Mefistofele" de la Bucuresti ne-a adus lumina in inimi si nadejdea ca, fie Mefisto cat de negru, Dumnezeu si binele inving practic intotdeauna, iar ca Dumnezeu, in marile sale iubire si ingaduinta, iarta totul, aducandu-i pe toti, parca, la sanul sau, atat vreme cat acestia nu-si pierd cainta si constiinta pacatelor savarsite, si dorinta de reintoarcere la matca.

      Initial l-am banuit pe Catalin Arbore de aceeasi incarcare aproape grotesca a scenei, cum s-a intamplat la recentul "Oedipe". Trebuie sa recunosc ca o anume pretiozitate a existat si aici, dar de foarte bun gust, si ea s-a transformat rapid intr-un stil propriu al spectacolului, intr-un fel de motor necesar dezlantuirii actiunii de pe scena. Categoric, dl. Arbore a dovedit ca are STIL. (Dansul a mai semnat si regia de lumini.)

      Am inteles, din nefericire, ca la Iasi aceeasi premiera, cu aceeasi scenografie si parca si regie (Anda Tabacaru-Hogea, aseara absenta din sala), a avut loc mai de mult, ceea ce pune ONB intr-o lumina un pic trista si umila. Nu-i nimic, ineditul si frumusetea spectacolului au sters impresia.

      Coregrafia i-a apartinut prietenului Operei si minunatului balerin si coregraf care este Razvan Mazilu. Foarte potrivita miscarea de pe scena, nu excesiva, nu cautata, eficienta si la obiect, plus ca Razvan Mazilu isi are specificul sau (dansul modern - desi aici nu a fost ceva neaparat sau cautat modern) si mai ales fantezia sa.

      Conducerea muzicala (uite ca am inceput eu sa vorbesc pretios, ca programul de sala si afisele) - Cornel Trailescu. Acest dirijor longeviv a fost foarte mult criticat si atacat in acest grup, acum vreo 2-3 stagiuni. Eu am ajuns, in timp, la concluzia mea proprie: Cornel Trailescu este un dirijor din garda veche (pe care nu stiu cum gandesc altii, dar eu am ajuns sa o pretuiesc), un om calm si un dirijor eficient, fara efuziuni si excese, fara sa ne simtim noi insine cine stie cum integrati in spectacol (cum ne incanta dl. Adrian Morar, de exemplu), dar si fara sa ne simtim frustrati. Pur si simplu, o conducere de la pupitrul dirijoral foarte buna. Desigur, nici orchestra nu a dezamagit deloc, dimpotriva, pe masura ce trece vremea, constat (in ultimul an, sa spunem) ca sunetul ei a crescut in valoare. Poate ca s-au mai schimbat generatii, poate ca pur si simplu domnii instrumentisti au capatat incredere si de asemenea studiaza mai mult - oricum, mie imi lipsesc tot mai mult argumentele impotriva acestui ansamblu instrumental care este, trebuie sa recunoastem, de marca.

      Corul, ca intotdeauna, foarte bun. Fundalul acesta sonor al ONB face intotdeauna toti banii: de cate ori incepe un pasaj cu ansamblul coral, parca te linistesti ca prin farmec si te gandesti la cele bune si frumoase. Sau ca esti acasa, cu ale tale cele dorite.

      In sfarsit (si mai ales NU CELE DIN URMA), vocile soliste. De departe, Roxana Briban straluceste ca o stea veritabila. O voce de mapamond vestit. Practic, singura interpreta ovationata cu cea mai mare sinceritate si caldura. Felicia Filip, intr-o aparitie mai putin generoasa ca intindere, a interpretat de asemenea foarte bine (m-au mirat intensitatea cam slaba, dupa mine, a aplauzelor pentru dumneaei). Stelian Negoescu, un tenor care nu a interpretat rau, a atins acutele, dar desigur nu este chiar ceea ce ne-ar fi fost cel mai placut sa auzim. Mihnea Lamatic, un bariton care mie imi place pentru calitatea vocii (sigur ca un volum mai mare, gen Pompei Harasteanu, ne-ar fi fost cel mai drag), felul sau ingrijit de a canta, de a interpreta si, de ce nu ?, de a rosti limba italiana (un mare hop, nu inteleg de ce, pt. aproape toti interpretii romani, care nu inteleg ca acele consoane "doppie" trebuie rostite ca atare, iar ca vocalele in italiana au lungimea si accentul lor, dar lucruri similare s-ar putea spune si despre celelalte limbi in care se interpreteaza la Bucuresti - franceza etc.). Au mai aparut Valentin Racoveanu (eu nu inteleg de ce atata parcimonie la rasplatirea acestui tenor, atat din partea publicului, cat si a conducerii operei, care ii da numai roluri fugitive) si mezzosoprana Gabriela Dragusin, care a interpretat bine.

      Pentru o premiera, spectacolul "Mefistofele" de Arrigo Boito a avut darul sa ne aduca aminte ca Opera Nationala din Bucuresti este, desigur, cea mai importanta institutie a cantului cultivat liric (si fost si dramatic), unde au loc, periodic, evenimente dintre cele mai placute.
    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.