Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.
 

Serii. Multiplii. Realisme.//Vineri 19.oct. la MTR

Expand Messages
  • serban alina
    Serii. Multiplii. Realisme. Muzeul Taranului Roman, Bucuresti 19 - 28 Octombrie 2012  //  sala Scoala Satului un proiect de: Nicu Ilfoveanu curator: Alina
    Message 1 of 1 , Oct 16, 2012

      Serii. Multiplii. Realisme.





      Muzeul Taranului Roman, Bucuresti 

      19 - 28 Octombrie 2012  //  sala Scoala Satului


      un proiect de: Nicu Ilfoveanu



      curator: Alina Serban


      deschidere: vineri, 19 Octombrie, ora 17.30

      joi 25 Octombrie, intre orele 17.00 si 18.00 tur al expozitiei in prezenta artistului si curatorului




      Nicu Ilfoveanu, "Vericolor", © 2009
      ef_dashed_line


      Obiect de istorie, de amintire, de simbol, dar cel mai adesea, astazi, de marcaj geografic, monumentul de for public este de fapt un recipient al trasaturilor, complexelor si fascinatiilor colective. Corespondentele intime pe care le stabileste cu diversele configuratii ale sferei publice si ale locului in care se afla creeaza practic o noua istorie – una pe care monumentul o spune de fiecare data altfel si altor oameni. Sensul invizibil al acestui artefact il transforma fie intr-un spatiu de comunicare si interactiune al valorilor comune, fie intr-unul de rezistenta impotriva unor forme de colonizare si postulare a unei identitati monolite. Ca agenti circumstantiali, monumentele publice devin teritorii de coexistenta a diferite marturii, traume si realitati cotidiene.

      Serii.Multiplii.Realisme. isi indreapta atentia asupra construirii unei serii fotografice avand ca subiect monumentele publice ridicate in amintirea Primului Razboi Mondial in mediul rural. In peisajul taciturn al acestor sate este surprins profilul fragil al soldatilor, eroi cunoscuti, dezvaluind nu doar o experienta istorica comuna, ci si un univers supus in ultimii ani unor transformari radicale. Aparent detasate de fundalul lor, viata acestor personaje stinghere ofera trecatorului o incursiune intr-o practica sociala colectiva. Straturile acestei practici activeaza, dincolo de uitare si resemnare cotidiana, forme aparte de reprezentare a sferei nationalului si de interpretare a discursului public.


      Demersul lui Nicu Ilfoveanu este de a destabiliza retorica traditionala ce insoteşte naratiunea acestor monumente, propunand o alternativa de lucru si citire. Exista un numitor comun al acestor imagini, si anume o relatie intima cu spatiul, cu teritoriul viu al satului, devenit instrumentul unor proiectii colective. Afinitatea cu acest peisaj reintareste pentru fiecare comunitate prezenta unor ritualuri si istorii care construiesc intr-un mod subiectiv identitati nationale. Nu in ultimul rand, proiectul lui Nicu Ilfoveanu permite o observare a mirajului comemorarii, a mortii si a orizonturilor de reprezentare publica, urmarind perceptia acestor monumente la nivel local atunci, cand au fost construite, si acum, in prezent.


      Expozitia se constituie in formula unei instalatii de fotografie, dia-proiectie si obiect (Vlad Gherghiceanu) si este insotita de o publicatie bilingva cu contributii de Claude Karnoouh (sociolog si antropolog francez), Gheorghe Negustor (doctorand Facultatea de Istorie, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj) si Nikolai Vukov (profesor asociat la Institutul de Studii de Etnologie si Folclor, Sofia). 


      ef_dashed_line







      Proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National
      Parteneri: Muzeul National al Taranului Roman, Muzeul National Militar, Liliana & Peter Ilica Foundation for the Endowment of the Arts, Square Media
    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.