Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

Prelegeri de spiritualitate crestin ortodoxa

Expand Messages
  • Marius V. Dragusin
    I. CARAREA DE LA CARMA MINTII ATARNA ... De la inceput e bine sa plecam cu cateva lucruri stiute si anume: ca toti oamenii, fara deosebire, suntem in aceeasi
    Message 1 of 3 , May 8 1:12 AM
    • 0 Attachment

       

      I. CARAREA

       

      DE LA CARMA MINTII ATARNA ...

       

      De la inceput e bine sa plecam cu cateva lucruri stiute si anume: ca toti oamenii, fara deosebire, suntem in aceeasi vreme si fii oamenilor. si fii lui Dumnezeu. Adica dupa trup suntem fapturi pamantesti, iar dupa duh fapturi ceresti, care insa vremelnic petrecem in corturi pamantesti. De la Dumnezeu iesim, petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce si ajunge iar Acasa, rotunjind ocolul. Aceasta e cararea.

      Unii insa nu se mai intorc...

      Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si, cu pofte pieritoare, ii incalceste in lume. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si in asa fel le-o intoarce, incat ajung sa zica binelui rau si din fii lui Dumnezeu se fac vrajmasii lui Dumnezeu. Vremea li se gata, lumina mintii li se stinge ... si asa ii prinde noaptea - moartea- ramasi rataciti de Dumnezeu si neintorsi Acasa.

      [...]

       

      UN TOVARAS NEVAZUT

       

      Inaintea mintii oamenilor se deschid doua cai: una lata, plina de ademeniri si de aceea multi sunt cei ce merg pe dansa;iar alta suitoare si ingusta si putini se afla care sa mearga pe ea. Calea larga e calea pierzarii. Pe ea alearga de zor doua feluri de drumeti: Lucifer, cu toata ceata lui de ingeri, aruncati pe pamant si toata "lumea" pe care o inseala el. Si-i inseala asa ca-i inteapa cu acul placut al pacatului, care le amorteste sufletul o vreme, sau chiar toata vremea vietii pamantesti. Acestia pentru Dumnezeu sunt morti, desi lor li se pare ca traiesc, dar sunt numai trupuri. Toti acestia, cata vreme traiesc, dar sunt morti, nestiind de Dumnezeu, sunt cu ingerii cei rai impreuna calatori la iad pe calea pierzarii. Asa au calatorit toti nepotii lui Adam, mii de ani de-a randul.

      Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a facut totul din partea Sa., ca sa-i intoarca pe oameni din povarnirea pierzarii intr-o cale noua, in calea mantuirii. De aceea Fiul, a doua Fata (Fatza�) a lui Dumnezeu, S-.a facut Om desavarsit - afara de pacat - si ne-a aratat Cararea. Prin urmare, calea mantuirii e chiar cararea pe care a mers Dumnezeu Insusi ca om adevarat, facandu-ni-Se pilda intru toate si dandu-ne indrazneala. Pe cararea mantuirii inca merg doua feluri de calatori, caci de-atunci ... un Tovaras nevazut si bun merge cu noi, cu fiecare, in toate zilele, cu fiecare rand de oameni, pana la sfarsitul veacului: Dumnezeu Insusi si cu sfintii Sai, intovarasind nevazut pe oameni.

      [...]

       

      IN PUSTIA CARANTINEI

       

      [...]

      E bine de observat ca Iisus Hristos, intrupat in om adevarat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca dumnezeu; caci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri. Iisus a venit sa se lupte cu diavolul, ca om adevarat, intrucat numai asa ne putea impinge la toata indrazneala cata trebuie; iar castigand - ca om - o biruinta desavarsita asupra lui, biruinta ne-a dat-o noua, in dar, dar numai daca ne luptam si noi ca El. Cu biruinta Sa, Mantuitorul ne-a invatat si pe noi mestesugul razboirii, ne-a dat cunostinta si ne-a dat si puterea. Deci El e mestedugul, cunostinta si puterea; El e modelul de lupta, cat tine cararea. Mantuitorul de aceea a si venit, ca sa sfarame lucrurile diavolului si sa surpe stapanirea lui in care tinea pe oameni. Astfel, cand L-a ispitit, in Pustia Carantaniei, ca sa faca din pietre paini, caci flamanzise, El l-a batut cu Scriptura, zicand: "Scris este ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu orice cuvant al lui Dumnezeu"! Dar diavolul n-a renuntat la lupta, ci L-a ispitit iarasi cu stralucirea tuturor imparatiilor pamantului - cu slava puterii politice - zicand Domnului: "Tie iti voi da toata puterea si stralucirea ei, caci mie-mi este data si o dau cui vreau. Deci, daca Tu te vei inchina mie, toata ti-o dau Tie". Privitor la aceste cuvinte semete ale ispititorului, Sf. Chiril al Ierusalimului se intreaba daca a mintit Satana atunci sau, silit de prezenta lui dumnezeu, a spus adevarul? Ci raspunzand Iisus, l-a batut, graind din Scripturi: "Scris este: Domnului dumnezeului tau sa te inchini si numai El unul sa-L slujesti". Cand s-a vazut diavolul batut din Scripturi a luat si el Scriptura, caci stie si el Scriptura, insa diavoleste, caci mintea lui, fiind nebuna, stramba intelesul oricarui cuvant, de vreme ce el nu sta in adevar, ci in minciuna. Asa Il duce pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicandu-I: "Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te de aici jos, caci este scris ca ingerilor Sai va porunci pentru Tine, ca sa Te pazeasca si Te vor ridicape maini, ca nu cumva sa Te izbesti cu piciorul de vreo piatra". Atunci Iisus i-a taiat scurt si ispita aceasta, raspunzandu-i: "S-a zis in lege sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau"! Si dupa ce sfarsi toata ispita, diavolul se duse de la El pana la o vreme. Semn ca a mai venit si sub alta forma.

      [...]

      VII. IMPARATIILE IUBIRII

       

      O SORA A VIETII

       

      Nu suntem nascuti de timp, ci de vesnicie. Asa se face ca avem intr-o farama de tarana si celalat taram. Desi traim o vreme imbracati de lumea aceasta, totusi ni se intampla clipe cand fratele vis si sora moarte ne dau tarcoale si ne despica faptura in doua.

      Avem clipe in care scapam de sub chingile celor patru dimensiuni ale lumii vazute si ne trezim deodata intr-un alt mod de-a fi si patrundem intr-un alt mod de-a cunoaste.

      Intamplarile urmatoare ne pot pune pe cale:

      Povestea cineva, zicand:

      "Se facea ca eram un om sarac, cu nevasta si copii si n-aveam nici o avere. Lumea se-nraise si nimeni nu ma ajuta; drept aceea, m-am gandit sa ma fac si eu la fel si sa merg sa fur. Deci intr-o noapte am plecat sa fac isprava ce o planuisem. Dar, nefiind un priceput in meserie, mi s-a intamplat sa fiu prins de paznici, care m-au legat si m-au bagat in temnita. Dupa mai multa vreme m-au chemat la judecata pentru talharie. M-au judecat si m-au osandit la moarte. Drept aceea, ducandu-ma afara din cetate, legat fedeles cu mainile la spate, ne-am oprit intr-o padure, unde aveau sa ma spanzure de-o craca. Cand imi stransesera streangul de grumaz, trsari de spaima si ma trezi din vis. Eram leorca de sudoare, dar izbavit de streang.

      Ce se intamplase? Dormisem pe spate si din tavan, drept de deasupra mea, se dezlipise o bucata de tencuiala care-mi cazuse tocmai pe grumaz si care ma trezise.

      Asadar, eu traisem o istorie intreaga, care cuprindea atatea lucruri raspfirate pe asa de multe zile, adunate intr-o clipa."

       

      In hrisoavele unui batran din Sfantul Munte se gaseste intamplarea urmatoare:

      "Un slabanog venise in Kapsala. Era bolnav de mai multi ani de zile s-si pierduse rabdarea. Slabise cu sufletul si, plangand, se ruga lui Dumenzeu sa-i scurteze viata.

      Un inger se arata si-i zise bolnavului:

      - Prea bine, frate, Domnul in milostivirea Sa nemarginita iti asculta rugamintea: El scurteaza viata ta pamanteasca, daca te invoiesti, ca pentru un an de suferinte ce-ai mai avea de rabdat pe pamant - ca sa te curatesti printr-insele, ca aurul prin foc - sa petreci trei ceasuri in muncile iadului. Pacatele tale cer curatirea ta prin suferintele propriului tau trup, ca tu sa traiesti slabanog inca un an de zile, caci pentru tine, ca si pentru toti credinciosii, nu este alta cale spre Cer, decat calea Crucii, care a fost aratata de Dumnezeu-Omul, Cel fara de pacat. Calea Crucii te face sa suferi. Incearca deci ce sunt suferintele vesnice, unde merg toti pacatosii; dar tu nu vei suferi decat vreme de trei ceasuri, dupa care vei fi scapat din munci, prin rugaciunile Bisericii.

      Nenorocitul incepe a cugeta:

      - Inca un an de suferinte pe pamant e vreme tare lunga! Mai bine rabd trei ceasuri suferintele de dincolo; si zise ingerului: ma invoiesc sa merg in iad.

      Ingerul ii lua sufletul si-l inchise in temnitele iadului.

      - Dupa trei ceasuri voi veni sa te caut, ii spuse ingerul, cu mangaietoare graire.

      Dupa plecarea ingerului totul se intuneca, un intuneric de smoala, o stramtoare cumplita, un vuiet sfasietor de suspine ale sufletelor pacatoase, duhuri rele cu ochii de vapaie si cu uraciunea lor, il imprejmuiau, si-i inghetau faptura, iar el nu se putea apara cu nimic; toate acestea il cuprinsera ca niste gheare de groaza si-l cufundara intr-o spaima nespusa. Nu vedea nimic, desi suferinta si plansul strigau de pretutindeni. Ochii arzatori ai demonilor luceau in intuneric si se vedeau deasupra umbrelor lor pocite, care se repezeau la dansul, gata sa-l sfarame si sa-l inghita intr-o sorbitura de fiara.

      Nenorocitul suflet incepu a striga de spaima, insa nu raspundea nimeni la strigatele sale, decat rasunetul haului, prapastuit de dihanii.

      Ceasurile i se facura ani. Ba chiar i se paru ca are sute de ani in muncile acelea, si ingerul tot nu mai venea. Asa-l inclesta deznadejdea ca ingerul nu se va mai intoarce, si scrasni deodata din dinti. Nu-l auzi nimeni, caci toti pacatosii din temnita nu se ocupau decat de ei insisi si de propria lor munca; iar salbaticii demoni luau in bataie de joc suferintele lor.

      Tocmai cand scrasni a doua oara, dulcea lumina a slavei ingeresti cobori deasupra chinuitilor si cu zambetul ceresc il intreba:

      - Cum te afli, frate?

      - N-as fi crezut vreodata ca si ingerii sa minta! mormai nenorocitul, cu glas frant de durere.

      - Ce voiesti sa zici? intreba ingerul cu linistea de cer

      - Vreau sa zic ca mi-ai fagaduit sa ma scoti de-aici dupa trei ceasuri si iata c-au trecut sute de ani de cand ma chinuiesc aici!

      Ce zici tu? Sute de ani? zise ingerul, cu zambetul lin. Un ceas a trecut de cand te-am parasit si mai ai inca doua de ramas aici.

      - A trecut un ceas si mai am doua! Oare-i cu putinta sa nu fi trecut decat un ceas? Nu mai pot indura chinurile acestea, nu mai am putere. De cumva e cu putinta si ar vrea Dumnezeu, rogu-te scoate-ma de-aici. Vreau mai bine a rabda pe pamant ani si sute de ani, ba chiar pana la ziua de apoi, numai scapa-ma de-aici: fie-ti mila de mine.

      Asa se sfarsea de durere bietul suflet, intinzandu-si mainile spre ingerul luminii, care ii raspunse:

      - Dumnezeu, fiind Tatal indurarii, s-a milostivit de tine si te scoate de-aici; dar tu, frate, sa-ti aduci aminte cand te-i intoarce pe pamant cat de mari sunt muncile de-aici, fata de oricare dintre cele pamantesti si ca-i bine sa-ti implinesti pocania pana esti in trup, decat dupa aceea.

      Cand ingerul ispravi cuvantul, bietul slabanog se trezi pe pamant, invaluit de soare, iar ceasul de alaruri arata mai mult c-o ora ..." Era fericit ca a izbavit din iad. 

      *

      *       *

       Pozne de-astea ne mai face sora moarte si cu alte prilejuri. Asa, de pilda, e indeobste cunoscut faptul ca cei ce cad napraznic intr-o primejdie de moarte, intr-o clipa isi vad toata viata lor trecuta. Tot continutul memoriei se dezlantuie ca un potop si se pravaleste peste strunga constiintei pe care o inneaca, si pe urma uita tot: si-au pierdut constiinta ...

      Faptul acesta, al filmarii vietii de ani de zile intr-o clipa, fireste, nu e de firea trupului, ci de firea sufletului.

      Daca imbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunita din voia lui Dumnezeu, insusirile sufletului ar fi ca niste fulgere, care ar pirli intr-o clipa farama de tarana in care zaboveste suflarea lui Dumnezeu.

      Suntem insa o suflare de iubire a lui Dumnezeu. Asa se face ca, dupa trup, suntem un picur de roua, fata de un cosmos fara margini, care insa incape tot in constiinta noastra.

      Cand sora moarte ne dezleaga de trup, ne face un mare bine, fara sa stim si fara sa vrem. Tot ce e rau in lumea asta: nestiinta, neputinta, intunericul, pacatul cu miile lui de gheare, prin moarte inceteaza.Raul e osandit la moarte, deci moartea ni-i un ajutor. Nu trupul este raul, dar prin moarte se omoara raul cu desavarsire, de aceea la vreme trupul va invia din morti. In moarte-i invierea.

      Deocamdat, moartea pentru suflet e o adevarata slobozire din temnita; iar pentru trup, incetarea raului ce dainuia prin mecanismul nasterilor patimase. Deci, cand va fi invierea mortilor, trupurile vor dobandi acea mutatie cosmica dupa care nu vor mai fi supuse, ca-n veacul de acum, ingradirilor vremelniciei.

      Oamenii fug, cat pot mai mult, de fiorul cunoasterii - a unei cunoasteri de ei insisi in relatie cu Dumnezeu, in relatie cu nemurirea sufletului, in relatie cu binele si raul. Cu un cuvant, fug pana la moarte de orice cunoastere existentiala. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stapaniti de o lene biologica, li se pare ca nu exista de fapt si dorm vremea vietii pamantesti, pe urechea aceea.

      Situatia se schimba brusc in momentul mortii. Toate lucrurile pe care trebuiau sa le cunoasca in vremea vietii, dar au fugit de ele sau le-au tagaduit, napadesc peste ei cu o evidenta de neinlaturat. In vremea vietii pamantesti, cunoasterea ramane la libertatea omului: daca voia sa cunoasca, putea cunoaste; nu voia sa cunoasca, ramanea in necunostinta. Indata dupa moarte insa, libertatea aceasta se suspenda, si sufletul cunoaste fara sa vrea, ceea ce s-a gferit sa faca pe cand era imbracat in trup.

      Cunoasterea are doua momente mari: momentul mortii, cand sufletul se dezleaga de necunostinta, si momentul invierii, cand se dezleaga si trupul de necredinta. Caci necredinta isi are obarsia mai mult din convietuirea sufletului cu trupul. Or si el trebuie sa intovaraseasca si cunostinta, si credinta. Moartea dezleaga sufletul de trup si astfel sufletul ajunge la cunostinta spiritualitatii si a nemuririi sale; invierea dezleaga trupul desavarsit de moarte si de necredinta. Moartea si invierea implinesc, in privinta constiintei si a izbavirii de rau, ceea ce nu pot implini nici cele mai impresionante nevointe ale sfinteniei. Pana ce nu trecem si prin portile acestea, cunostinta noastra e numai frantura.

      [...]

      VAMESII VAZDUHULUI

      Cand a sunat ceasul iesirii in lume, sufletul se retrage din trup si se aduna inspre cap. De aceea, pentru cei care au dus o viata duhovniceasca intensa, li se insenineaza fata cu o lumina neobisnuita. La multi dintre sfintii nevoitori ai pustiei, in vremea iesirii sufletelor le straluceau fetele ca soarele. Sufletul e o faptura spirituala care nu are ingradirea pe care o are trupul si nici nu-i stau in cale piedicile trupului.In vremea aceea o constiinta impacata rasfrange o fata senina, pe cand o constiinta tulburata rasfrange o fata ingrozita.

      De aceea Inteleptul da sfatul:

      1. "Adu-ti aminte de Ziditorul tau, in zilele tineretii tale, inainte ca sa vina zilele de restriste ...

      5. ... fiindca omul merge la locasul sau de veci ...

      6. (Adu-ti aminte de Ziditorul tau) mai-nainte ca sa se rupa funia de argint

      7. Si ca pulberea sa se intoarca in pamant, precum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat" (Ecleziastul 12, 1,5,6,7)

      Desfacerea sufletului de trup se face in vreme de trei zile pamantesti, incepand de la momentul pe care-l numim noi moarte. Slujba inmormantarii corespunde cu dezlegarea deplina a sufletului de trup.

      Sa urmarim, asadar, calatoria sufletului dezlegat de trup. La iesirea din cortul pamantesc, sufletul trece in lumea asemenea cu el, a fapturilor nevazute, fie cu ingerii buni, daca a fost bun, fie cu ingerii cazuti, daca faptele lui au fost rele. De unde pe pamant erau ceasuri, zile si ani, dincolo e un vesnic "astazi", o vesnicie luminoasa pentru sufletul care a dobandit sfintenia, sau o vesnicie intunecoasa, neagra vesnicie, pentru sufletul care a iubit stricaciunea.

      Acum da sufletul de datoria cunoasterii.

      Daca sufletul n-a ajuns, sau n-a vrut sa ajunga pe pamant la desavarsita cunostinta de sine insusi, el trebuie neaparat, ca fiinta spirituala, sa se cunoasca dincolo de mormant. Sufletul trebuie sa-si dea seama de ceea ce si-a castigat; trebuie sa-si recunoasca si sa-si pronunte judecata, inainte de a-l judeca Dumnezeu.

      Pe pamant avea ajutorul Harului dumnezeiesc din Sfintele Taine, care-l ajuta sa se cunoasca si sa-si judece purtarea. Dincolo nu se mai poate cunoaste pe sine insusi prin propria lui libertate, caci misiunea de-a descoperi sufletului starea sa de stricaciune o au ingerii cazuti. Demonii, stapanii raului pe pamant, au sa-i dea acum pe fata toate faptele sale rele, pe care sufletul si le va recunoaste si se va teme cumplit. Prin recunoasterea aceasta va preveni judecata lui Dumnezeu, cea asupra sa. Deci toate greselile marturisite la duhovnic, cu inima infranta si smerita si pentru care sufletul si-a facut canonul, nu se mai afla in piedica in cale, la trecerea printre cumplitii vamesi ai vazduhului, caci puterea lui Dumnezeu le-a sters pe acestea din cartile lor. La aceasta infricosata cercetare a sufletului sta de fata si ingerul pazitor, care insoteste sufletul toata calatoria sa.

      Vamile cunostintei sunt pentru suflete de mijloc, care mai vad fata lui Dumnezeu, chiar daca vor fi osandite. Vrajmasii lui Dumnezeu, ateii,, care se innebunesc, zicand cu ura ca nu este Dumnezeu, nu mai trec prin vami, ei fiind cu totul fii pierzarii. Sufletul acestora il trag din trup cu o sila mare o droaie de diavoli si osanditul suflet n-are nici macar mangaierea sa vada de departe fata ingerului pazitor, daca necredinciosul era dintre cei nebotezati.

      Precum nu se apropie ingerii buni de sufletul ce s-a dat pierzarii, asa nu se apropie ingerii rai de sufletele sfintilor care, intr-o stare de contemplatie, se suie la Dumnezeu ca un suvoi de foc. Acum sufletul se inchina lui dumnezeu, Tatalui sau, nu prin credinta, ci prin vedere. Cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu - asta-i fericirea.

      Cunostinta trebuie sa fie deplina, pentru stadiul in care se afla sufletul acum. De aceea e condus de inger sa vada Raiul, fericirea dreptilor, rasplata faptelor bune, dar mai ales e condus sa-si vada faptele sale bune pe care le-a facut, sau pe care le-ar fi putut face, dar nu le-a facut. Acum va pricepe sufletul ce inzestrare ii daduse Tatal si ce putea sa faca, iar din acestea, cate a facut. Acum cunoaste care-i era masura data lui de Dumnezeu si cat a implinit-o el.

      Iar ca la a noua zi pamanteasca (a sasea zi de la ingroparea trupului) sufletul se reintoarcea la Dumnezeu si I se inchina. Pe pamant, Biserica face rugaciune a noua zi pentru cel ce s-a mutat. Cunoscutii si rudeniile de pe pamant, in obstea Bisericii fiind, ridica rugaciunea catre Dumnezeu si iubire catre fratele lor, ca sa fie randuit in ceata dreptilor, cu ingerii buni.

      De la aceasta, a doua inchinare a sufletului, din porunca lui Dumnezeu, sufletul merge sa vada si iadul, suferintele pacatosilor, scrasnirea dintilor, focul cel vesnic, intunericul cel mai de dinafara, unde e plangerea deznadejdii ultime.

      Dincolo nu e timp, ca la noi, ci vesnicia. Totusi calatoria asta a sufletului prin iad tine ca la 30 de zile pamantesti. In vremea aceea sufletul cunoaste cu de-amanuntul plata pacatului, urmarile relelor pe care le-a facut el. Daca s-a pocait de ele, se va teme mai putin; daca nu se pocaise de ele si-l prinsese moartea intr-ansele, ingrozirea lui va fi cumplita. Acum isi cunoaste "locul" dupa dreptate, in care are sa se munceasca si tremura de frica.

      JUDECATA PARTICULARA A SUFLETULUI

      Dupa vederea iadului, sufletul se intoarce pentru a treia oara sa se inchine Domnului. Acum e lamurit. A vazut binele si raul. Acum nu mai vorbeste, ca pe pamant, ca nu este Rai si Iad. Acum nu mai zice ca hotul fara minte "Nu cred ca exista temnita!" Si fiindca nu crezi, urmeaza ca nu exista ? Dar daca exista, ce te faci? Daca crezi ca este iad si - sa zicem prin absurd ca nu este - n-ai pierdut nimic. Dar daca este ? Te-ai pierdut pe tine insuti, ai pierdut totul!

      Iata de ce ne spun Parintii noua pamantenilor, ca de aceea ne targuim noi cu credinta, fiindca n-am vazut nici raiul, nici iadul. Parca pricepem intrucatva ravna propovaduirii lui Pavel Apostolul, care a fost rapit in Rai (2 Corinteni 12, 3): cu asta avea evidenta absoluta a imparatiei spiritului, de care era mai sigur decat de toata existenta celor vazute; acesta era zorul unei nemaiintalnite apostolii.

      In imparatia nevazuta a duhurilor, la a patruzecea zi pamanteana are loc o mare hotarare asupra sufletului, care s-a lamurit in asa de scurta vreme, cat nu se lamurise in zeci de ani de zile de viata pamanteana.

      Biserica pe pamant se roaga lui Dumnezeu a treia oara, pentru sufletul care-si asteapta judecata Imparatului lumii. Stapanul vietii are in mana cheile mortii si ale iadului. Deci, daca sufletul, in viata pamanteana, a fost ostas bun al Imparatului Hristos, intra in obstea sfintilor, a ingerilor buni, bucurandu-se de toate ostenelile si suferintele ce le-a indurat bucuros pentru Hristos pe pamant. Daca insa n-a trait pentru Hristos, ci pentru sine si pentru amagirile lumii, petrecerea lui va fii cu diavolii, in "locul" de munca.

      Deci judecata particulara, adica a fiecarui suflet indeosebi, iese a patruzecea zi de la mutarea sufletului din cortul lui de lut. Hotararea pe care o da Dumnezeu asupra sufletului de-a petrece in Imparatia luminii, sau de a osandi in imparatia chinurilor, e o hotarare provizorie, si tine pana la judecata cea de obste, judecata de pe urma. Aceea e definitiva si fara sfarsit.

      O DESCRIERE A IADULUI

      Intai o descriere teologica.

      [...]

       

      Parintele Arsenie Boca  - CARAREA IMPARATIEI 

       

       

       

       

       

       

       

       

       

       

       

      .



      Do You Yahoo!?
      Yahoo! Health - your guide to health and wellness
    • Marius V. Dragusin
      I thought you might be interested in this Photo of the Day at nationalgeographic.com
      Message 2 of 3 , May 8 1:27 AM
      • 0 Attachment

        I thought you might be interested in this Photo of the Day at
        nationalgeographic.com
        http://lava.nationalgeographic.com/cgi-bin/pod/PhotoOfTheDay.cgi?day=30&month=08&year=01
         

         

         

         

         

        .

         



        Do You Yahoo!?
        Yahoo! Health - your guide to health and wellness
      • Marius V. Dragusin
        “Danaida” lui Brancusi, vedeta la New York In competitie cu rivala sa “Sotheby’s”, casa “Christie’s” a scos la licitatie lucrarea marelui
        Message 3 of 3 , May 8 2:41 AM
        • 0 Attachment

           

           

           

           

          �Danaida� lui Brancusi, vedeta la New York
          Danaida ne scoate in lume
           


          In competitie cu rivala sa �Sotheby�s�, casa �Christie�s� a scos la licitatie lucrarea marelui sculptor roman cu 10 milioane de dolari

          Dupa scandalul monstru in care cele mai mari case de licitatie newyorkeze, Sotheby�s si Christie�s, au fost implicate, se incearca �dregerea� imaginii. Cele doua agentii isi impart, practic, piata mondiala de arta. Insa autoritatile americane au descoperit ca cele doua �rivale� au aranjat preturi in ultimii doi ani. Saptamina trecuta, directorul de la Sotheby�s, Alfred Taubman, a fost condamnat la un an de inchisoare pentru licitatii aranjate cu rivalii de la Christie�s. Un foarte mare client, Amalia Fortabat, si-a retras dupa atentatele din 11 septembrie doua lucrari extrem de valoroase, de Gauguin si Degas, fiecare cu un pret peste 12 milioane de dolari. Alti clienti au devenit neincrezatori dupa arestarea lui Taubman. Dupa acest scandal, piata de arta a devenit extrem de nesigura pentru ca Sotheby�s, un colos al vinzarilor, s-a clatinat serios.  In astfel de conditii vitrege, cele doua case de licitatii si-au alcatuit foarte greu un catalog de vinzari respectabil pentru acest sezon. Sotheby�s a facut o oferta �onorabila� de arta moderna si impresionista. Cele mai mari nume ar fi Gauguin, Matisse si Degas cu piese care ar trebui sa sara de 10 milioane de dolari. Nici Christie�s nu s-a lasat mai prejos. Vedeta ofertelor este Constantin Brancusi, cu o sculptura in bronz intitulata �Danaidele�. Dupa specialisti, piesa are o valoare cuprinsa intre 8 si 10 milioane de dolari. In total, pentru vinzarile �de primavara� din New-York, Christie�s si Sotheby�s vor scoate la vinzare piese in valoare de 500 de milioane de dolari. Interesant este ca in aceste momente dificile ale pietei de arta sint scoase din mineca atuurile, adica mari clasici ai artei mondiale. Iar Brancusi este unul dintre ei.

           

           

           

           

           

          .



          Do You Yahoo!?
          Yahoo! Health - your guide to health and wellness
        Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.