Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.
 

mail de d u m i n i c a

Expand Messages
  • florinbajenaru
    Hai sa ne certam maine Astazi vreau doar sa stau cu tine la soare, aici In parc pe patura O sa ne facem ca suntem prieteni Eu o sa-ti doresc trupul, sarutarea
    Message 1 of 11 , Mar 1, 2008
      Hai sa ne certam maine
      Astazi vreau doar sa stau cu tine la soare, aici
      In parc pe patura
      O sa ne facem ca suntem prieteni
      Eu o sa-ti doresc trupul, sarutarea
      Tu o sa vrei sa citesti
      O sa stam pe patura in parc la soare
      Tu ca amica, eu ca iubit
      O sa stam pe patura la soare
      Fiecare jucand un rol diferit
      Hai ca azi sa nu ne mai certam
      Mai vreau un timp cu tine, aici
      O sa ne tinem imbratisati
      Tu cu nevoia ta de afectivitate
      Eu cu nevoia imbratisarii tale
      Haide sa stam impreuna pe patura
      Aici, in parc la soare
      Haide sa fim
      Orice iti doresti tu sa-ti fie bine
      Eu un amic, tu o amica
      Haide sa stam impreuna la soare, aici

      Insa te rog, hai, hai te rog sa ... sa citim, da.
    • florinbajenaru
      Nu stia unde-i sunt actele. De fapt, isi pierduse portofelul. Si-n portofel avea abonamentul pentru transportul in comun, carnetul de student, buletinul de
      Message 2 of 11 , Jun 22, 2008
        Nu stia unde-i sunt actele. De fapt, isi pierduse
        portofelul. Si-n portofel avea abonamentul pentru transportul in
        comun, carnetul de student, buletinul de identitate, abonamentul de
        la bibliotecã, ceva bani si 2 prezervative, unul Durex soft, si
        altul de la o campanie. Intr-o noapte spre dimineata a venit din
        club si nu mai stia ce-a facut cu el. L-a cautat prin casa, degeaba,
        nu era. S-a gandit ca poate i l-au furat, dar iarasi nu era sigur.
        Nu se impacientase. Daca se pierduse prin casa avea sa-l gaseasca,
        iar daca i-l furasera in club, avea incredere ca nemernicii or sa-i
        trimita totusi actele prin posta. Ce-or sa faca cu actele lui?
        Nimic. Trebuiau sa i le trimita.

        S-a trezit de dimineata, insemnand ora 8.30, ca sa se duca
        la facultate. Ii era tare greu sa o faca. Mult prea greu. Nu mai
        fusese de multa vreme la scoala. Poate de mult prea multa. Si o
        realizase si el. Vroia sa se duca, si s-ar fi dus poate mai des daca
        nu interveneau fel si fel de pretexte. Odata ba observa ca afara e
        vremea prea urata, ba blugii preferati ii fusesera spalati si cu
        altii nu vroia sa se-mbrace, ba incerca sa se trezeasca dimineata si
        poate se trezea si spunea sa mai doarma putin si pe urma adormea de
        tot. Sau altadata se ducea in weekend in club, iar a doua zi, ziua
        de scoala, nu putea sa se trezeasca. Si altadata daca vedea ca au
        trecut primele zile ale saptamanii isi spunea, ce rost mai are,
        acum, la sfarsitul saptamanii? De saptamana viitoare ma duc! Si asa
        treceau saptamanile, lunile! Isi pretexta existenta citind carti. Nu
        citea mult, suficient cat sa aiba impresia c-a citit.

        In dimineata asta insa nu se mai putea salva de la drumul ce-
        l avea inainte. Drumul catre facultate. Sora lui aflase ca nu
        frecventeaza facultatea, i-o spusese el. O rugase chiar sa fie
        atenta la el, sa nu-l scape din ochi, sa-l impinga, sa faca-n asa
        fel incat s-ajunga acolo. Iar acum nu mai putea sa se eschiveze.
        Sora lui era acasa, la fel ca si tatal. Cand s-a trezit, tare s-ar
        fi culcat la loc. Ii erau pleoapele ca niste pietre, grele. Dadu sa
        adoarma dar sor-sa i-a zis:
        -Te duci la scoala, da?
        -Da, da, ma duc!
        Si-a dat seama ca nu avea scapare. Nu mai putea. Trebuia sa faca
        lucrul nedorit. Sor-sa l-a amenintat ca-l va spune tatalui daca de
        semestrul asta nu se va duce. Taica-su nu stia de ocupatia fiului,
        iar imaginea ca ar putea afla, era stimulul ce-l trimitea acolo, pe
        bancile facultatii. Iata de ce avea nevoie. O motivatie. Motivatia
        negativa, extrinseca. Aceasta motivatie era singura care-l putea
        deplasa din starea lui inerta.

        Gandindu-se ca in dimineata aceea, sor-sa si-ar fi putut
        implinii amenintarile spunandu-l tatalui, se infiora. Nu putea sa
        afle. Era inadmisibil, de neconceput. Parintii lui lucrau de
        dimineata pana seara, iar el nu facea nimic, iar cand i se reprosa
        spunea mandru, sunt student! Era inspaimantat la o asemenea posibila
        realitate. S-a sculat din pat si s-a dus in baie. Acolo, privindu-se
        in oglinda si-a vazut chipul dezordonat, nesatul de somn. Abia
        adormise pe la 3 si jumatate noaptea, nu beneficiase decat de 5 ore
        de somn, el, cel care dormea cate 9-10. Era chiaun. Isi lua hainele
        in baie si le puse pe masina de spalat.
        -As putea sa ma duc prin alte locuri! Ma duc in alta parte,
        oriunde!
        Dar nu s-a crezut, ii era cu neputinta, prea greu. Stia si el ca
        trebuia sa ajunga acolo, se adusese singur in momentul de inevitabil
        impact. Era necesar.

        A iesit in strada. Era putina ceata si era frig. Traversand
        intersectia si-a adus aminte. Nu am portofelul. Nu am abonament. Iar
        pe 12, tramvaiul pe care trebuie sa-l iau, mereu vin controlorii. Si
        am la mine si multi bani, damn. Trebuie sa-mi cumpar bilet. Pasii ii
        erau inceti, dar acum se intetira catre ghiseul de bilete. A venit
        tramvaiul, a compostat si a ajuns la facultate fara ca macar
        controlorul sa vina si sa vada ca are bilet. Asta l-a enervat.

        A intrat in sala unde era seminarul, iar cand a intrat, vreo
        15 perechi de ochi s-au indreptat catre el. Nu l-au bruscat prea
        tare. S-a asezat in ultimul rand si a-ncercat sa se faca comod. Si-a
        suflecat manecile, a copiat orarul de la o colega, a tot desfacut si-
        a refacut un pix. Seminarista nu venise, era in schimb in locul ei o
        studenta din ultimul an.
        -Doamna profesoara nu a putut veni, am venit in schimb eu in
        locul ei. Nu va faceti probleme. Va tin o ora, dupa care sunteti
        liberi.

        El, vrand sa vorbeasca, numai sa faca ceva pentru a nu mai
        fi o curiozitate, pentru a-si sparge carapacea, vrand sa le dea
        tuturor ceva despre el care sa-i sature, sa-i lase indiferenti,
        spuse indraznet:
        -Si noi ce facem o ora-ntreaga, mai avem un curs dupa, ce
        facem timp de o ora?
        Ceilalþi zambesc amuzati. De fapt, celelalte, cumva am omis
        sa spun ca sala este plina de ele, el fiind singurul el.
        -Cum ce sa faceti? Te duci la biblioteca, spuse
        inlocuitoarea zambind, si necrezand nici ea indemnul.
        -Dar eu, tocmai mi-am pierdut abonamentul de la biblioteca,
        si n-am cum. N-am cum sa ma duc.
        -Bine, atunci te duci sa bei o cafea! Il indemna iarasi
        zambind.
        -Dar eu nu, nu beau cafea. Nu! Ceea ce era o minciuna.
        -Atunci suc!
        -Nu, nu! Daca e sa beau ceva, beau bere. Si nu pot sa beau
        bere. Si isi lua o atitudine dezamagita ca nu se gasise solutie la
        problema ce-l framanta.
        La sfarsitul acelei ore, el incerca sa aseze intr-un fel
        imposibil partile dezmembrate ale pixului, actiune ce-i dadea
        posibilitatea de a incerca la nesfarsit.
        -S-a hotarat colegul vostru ce-o sa faca cu ora lui?
        Acum cu toate isi intorc privirea catre el zambind, el le observa,
        si-aude acum patrunzand in reverie ecoul intrebarii. Si mai mult,
        inlocuitoarea se ridica ºi se indreapta catre el, oferindu-i un
        zambet de simpatie.
        -Te-ai hotarat ce faci cu ora ta?
        -Nu stiu, va trebui sa ma mai gandesc!

        Afara, pe holul facultatii, inconjurat de toate acelea, aflase. Se
        va duce acasa. A luat tramvaiul si in tramvai se simtea acum
        vinovat. Iarasi plec, la naiba, trebuie sa ma intorc. Dar a ajuns
        acasa. Stia ca la curs va veni o colega careia avea sa-i dea o
        carte. Uitase sa o ia cu el de prima oara. Asa ca drumul inapoi spre
        casa isi avea sensul. Venise sa ia cartea. In lift isi spunea ca mai
        bine ar ramane acasa, dar ceva neaºteptat, ceva trezit in el il
        impingea surprinzator placut sa mearga la facultate. A luat cartea
        si s-a intors cu tramvaiul. A ajuns, iar in fata amfiteatrului unde
        avea acum cursul care trebuia sã fi inceput de zece minute, erau
        numai fete. O colega i-a zambit, au vorbit nimicuri. Si pana la urma
        a-nceput si cursul. A facut ce-a facut la curs, s-a terminat, si-
        apoi a luat tramvaiul inapoi spre casa. Se gandea ca n-a fost prea
        fericit, inca avea inima putin stransa, dar era bine c-a fost la
        facultate si-si dorea sa se mai duca. Vroia. Apoi, la o statie a
        tramvaiului a urcat individul. El statea intr-un colt si se mai uita
        la cei din tramvai, le studia reactiile, ghicea ce gandeau, ce-i
        stapanea, ce-i facea sa-si duca zilele. L-a privit si pe individ. Si
        a vazut o privire ciudata de nedescifrat. Privirile erau tintuite de
        o vreme iar el n-a mai insistat sa-l priveasca pe individ, care
        parea decis, care parea sa aiba o forta stranie, o privire
        iscoditoare cautand parca dinainte ceva sigur stiut. Nu s-a speriat
        cand si-a retras privirea, a facut-o din bun simt, privirea
        celuilalt parandu-i bizara, era jenant sa continue. A inceput sa
        priveasca pe fereastra vazandu-l pe individ, fara sa fie nevoit sa-l
        priveasca direct. Era o ciudatenie. Individul avea inca privirea
        pironita asupra lui. O simtea, iar senzatia asta nu-l sperie, ba ii
        spori curiozitatea. Era curios ce se va intampla. Ce era cu privirea
        aia? Cand, dupa cateva secunde bune, il vazu pe individ indreptandu-
        se catre el, facandu-si loc printre oameni, dandu-i la o parte si
        pasind catre el. L-a privit iarasi in ochi iar strainul se apropia
        tintuindu-l. Avea varsta de vreo 40 de ani. Intr-o secunda s-a
        gandit ca e nebun, ca individul de 40 de ani e nebun, ca s-a suparat
        c-a fost analizat, trecut prin sita cu raceala, si-acum vine sa-i
        ceara socoteala. Dar iata ca vede la individ ceva. Vede ca individul
        poarta un card in mana. Il tine ca pe o spada, cu care vrea sa
        scindeze, sa taie, sa distruga. Intinde cardul amenintator si i se
        adreseaza:
        -Biletul dumneavoastra!

        Se impacienteaza. Se gandeste sa-i spuna ca nu mai are bani, sa
        scoata biletul perforat de dimineata si sa spuna de obicei isi ia
        bilet, biletul perforat fiind dovada, dar ca acum nu mai are bani,
        ca vine de la facultate, ca e student. Isi simte coada-ntre
        picioare, si e dispus sa se scuze, sa scape. Dar iata un moment de
        diversiune. Cand acuzatorul cere biletul, cei din jurul lui scot
        abonamente, bilete si le-ndreapta catre controlor care acum l-a
        uitat. Dar dupa putin timp revine catre el, iar el se cauta dupa
        biletul perforat prin buzunare, si se gandeste ce sa zica exact, ce
        sa inventeze. Isi spune sa fie calm. C-o sa iasa cumva din situatie.
        Se gandeste sa-i dea biletul perforat de dimineata fara nici o
        explicatie, poate n-o sa observe ca-i altfel perforat, si o sa
        scape. Ii da biletul ca si cum ar fi fost unul bun. L-a luat, l-a
        intors pe-o parte si pe cealalta, l-a comparat cu cel pe care-l avea
        in mana si l-a privit in ochi. I l-a dat aprobativ inapoi. Tramvaiul
        asta era acelasi tramvai 12, acelasi tramvai de dimineata.
        Controlorul a plecat descumpanit, iar el, lasandu-se impulsului,
        cuprins de-o neasteptata bucurie, s-a dus sa-l intrebe punandu-i
        mana pe umar:
        -Da' ce, aveam o fata speriata rau?
        -A, nu, m-am inselat!
        L-a cuprins o bucurie de nedescris. Merita ca s-a dus la facultate.
        S-a hotarat sa se mai duca.





        Omul este pana la ultima fibra a fiintei sale necesitate, si
        cu totul si cu totul "neliber", - dacã prin libertate se intelege
        pretentia nebuneasca de a-si putea schimba esenta proprie dupa
        toane, ca pe vesminte – Friedrich Nietzsche
      Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.