Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

20-PACATE RESPECTABILE de Jerry Bridges TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009-CAP.20

Expand Messages
  • virginiabrasov
    PACATE RESPECTABILE Capitolul 20 Spiritul lumesc Prin sintagma a fi lumesc diferiti oameni inteleg lucruri diferite. Pentru prietenii nostri dintre
    Message 1 of 1 , Sep 2, 2009
    View Source
    • 0 Attachment

      PACATE RESPECTABILE

      Capitolul 20

      Spiritul lumesc

      Prin sintagma "a fi lumesc" diferiti oameni inteleg lucruri diferite. Pentru prietenii nostri dintre Menonitii Amish, "a fi lumesc" inseamna folosirea unor lucruri ca electricitatea, telefoanele si automobilele. Pentru biserica foarte conservatoare in care am crescut eu, "a fi lumesc" desemna o lista de activitati interzise, de exemplu a dansa, a juca carti, sau a te duce la cinematograf. Fara sa am intentia de a denigra una sau alta din aceste pareri, ar trebui sa intelegem ca a fi lumesc inseamna mult mai mult decat o lista de activitati interzise sau de conveniente moderne.

      Doua pasaje din Scriptura ne vor ajuta sa intelegem conceptul acesta de pornire lumeasca. Cel dintai este 1 Ioan 2:15-16, unde Ioan ne sfatuieste sa nu iubim lumea si apoi descrie lucrurile lumii ca fiind dorintele carnii si ale ochilor, precum si mandria bogatiilor pamantesti. Aceste trei expresii par sa indice ca Ioan se refera la dorinte si atitudini pe care azi le-am cataloga drept pacatoase in mod indubitabil. Din moment ce noi discutam, insa, despre ceea ce eu numesc pacate acceptabile sau pacate subtile, mai avem un pasaj din scrierile lui Pavel care ne poate ajuta sa intelegem aspectele "acceptabile" ale pornirilor lumesti.

      Acest pasaj este 1 Corinteni 7:31, exprimat in traducerea noastra astfel, "...cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi de ea; caci chipul lumii acesteia trece." Diferite traduceri folosesc expresii diferite pentru a transmite acelasi mesaj. Atentionarea din acest pasaj este, deci, ca desi ne folosim de lucrurile legitime ale lumii, noi ar trebui sa le folosim avand grija ca ele sa nu devina prea importante pentru noi.

      Bazati pe atentionarea lui Pavel din 1 Corinteni 7:31, eu as defini spiritul lumesc drept atasarea, captivarea sau preocuparea cu lucrurile acestei vieti trecatoare. Lucrurile acestei vieti trecatoare pot fi in ele insele pacatoase sau nu. Ceea ce face drept lumeasca atitudinea noastra fata de lucruri care nu sunt pacatoase este valoarea exagerata pe care le-o acordam. Pavel ne spune in Coloseni 3:2, "Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant.." Lucrurile pe care ar trebui sa punem cea mai mare valoare sunt "lucrurile de sus"—adica lucrurile spirituale, cum sunt Biblia, rugaciunea, evanghelia, ascultarea de Dumnezeu, implinirea Marei Insarcinari, si mai presus de toate, Dumnezeu Insusi. Acestea sunt domeniile spre care ar trebui sa ne focalizam viata, nu asupra lucrurilor acestei vieti, fie ele chiar legitime.

      Lumea necrestina evident ca nu se preocupa de lucrurile lui Dumnezeu. Chiar si vecinii nostri draguti, cumsecade, decenti, insa necredinciosi, se preocupa doar de lucrurile acestei vieti. Prin definitie, ei nu se pot gandi la lucrurile de sus. In ciuda acestui lucru, stilul lor exterior de viata nu se deosebeste deloc, sau se deosebeste foarte putin de al nostru. Ei isi tund gazonul, isi platesc impozitele, si evita pacatele scandaloase la fel ca noi. Iata de ce trairea in mijlocul lor face ca stilul lumesc de viata sa ni se para foarte acceptabil. Putem deci sa ne adancim intelegerea referitoare la trairea lumeasca printr-o a doua definitie: Trairea lumeasca inseamna acceptarea valorilor, moravurilor si practicilor societatii cumsecade, insa fara credinta, din jurul nostru fara a judeca daca aceste valori, moravuri si practici sunt sau nu biblice. A fi lumesc inseamna a trai pur si simplu in conformitate cu cultura din jur atat timp cat aceasta cultura nu este in mod evident pacatoasa.

      Spiritul lumesc de traire este un subiect foarte larg care ar merita o carte intreaga, dar eu nu-l abordez decat intr-un singur capitol. Voi limta deci discutiile la trei domenii care cred ca constituie pentru noi niste pacate acceptabil: banii, imoralitatea si idolatria. Aceasta lista s-ar putea sa va contrarieze pentru faptul ca am folosit doua cuvinte—imoralitatea si idolatria—care sunt in mod clar inacceptabile. Insa acestea amandoua au anumite aspecte care ne-au devenit acceptabile, si la acestea vom privi. Si chiar in legatura cu banii, exista anumite activitati, cum sunt furtul, frauda si delapidarea, care sunt pacate categoric inacceptabile. Deci in toate cele trei domenii, vom analiza doar ceea ce ne pare acceptabil.

       

      BANII

      America este cea mai prospera natiune din lume avand o clasa mijloc prospera, fara comparatie in intreaga istorie. Insa modul in care folosim noi banii este scandalos. In 2004, castigul mediu anual pe familie dupa plata taxelor era de 52287 dolari. Si totusi, asa cum am amintit deja in capitolul 13, datoria medie pe care o avea o familie pe cardul de credit era de 7000 de dolari. Si mai grav, din acel venit de peste 52000 de dolari, media darniciei unei familii pentru diverse cauze era de doar 794 dolari anual—aproximativ 1,5 procente.[i]

      Statisticile de mai sus sunt raportate, desigur, la intreaga populatie. Cu siguranta evanghelicii au un procent mai bun. Intr-adevar, insa nu cu mult. Intr-o statistica din 2003, membrii a opt denominatii evanghelice au daruit 4,4 procente din venitul lor pentru lucrarea lui Dumnezeu. Asta a reprezentat un declin fata de 6,2 procente daruiti de membrii acelorasi denominatii in 1968.[ii] Daca aceste opt denominatii sunt reprezentative pentru miscarea evanghelica in general, inseamna ca devenim tot mai putin generosi in a darui din banii nostri pentru Dumnezeu.

      Nu numai ca daruim mai putin la bisericile noastre, ci se pare ca o tot mai mare parte din ceea ce daruim se cheltuie pentru noi insine. In 1920, procentul pentru misiune din totalul darniciei era putin peste 10 la suta. Prin anul 2003, cifra a scazut la sub 3 procente. Asta inseamna ca cheltuim 97 centi din fiecare dolar pentru propriile noastre programe si activitati locale, in timp ce trimitem doar 3 centi pentru lucrarea din afara.[iii]

      In concluzie, se pare ca familiile evanghelice pastreaza tot mai mult din veniturile lor pentru ei insisi si daruiesc mai putin pentru bisericile lor. Si bisericile, la randul lor, pastreaza mai mult din ceea ce primesc pentru propriile activitati si programe si trimit mai putin lucrarilor misionari din afara. Si totusi suntem cea mai bogata natiune din istorie.

      Daca darnicia noastra descreste si datoria noastra pe card creste, ce facem oare cu banii nostri? Stim ca nu-i economisim, fiindca economiile noastre, luate ca procent din veniturile noastre, sunt de semenea mici—undeva in jurul a 2 procente. Toate acestea inseamna ca noi ne cheltuim banii pe lucrurile vietii acesteia—case, masini, haine, vacante, sau produse electronice scumpe, ca sa dam doar cateva exemple. In ce priveste banii ne-am setat mintea nu la lucrurile de sus, ci la cele de pe pamant. Am devenit lumesti in folosirea banilor nostri.

      Deci cat de mult ar trebui sa daruim? Cred ca nivelul minim ar fi cel de 10 procente—sau, pentru a folosi termenul biblic, sa dam zeciuiala. Cunosc faptul ca exista pareri diferite daca zeciuiala este sau nu un standard biblic in era noastra Nou Testamentala, nefiind mentionata specific in nici una din epistolele Noului Testament. Dar avem in Noul Testament conceptul darniciei proportionale—adica dupa venitul pe care Dumnezeu ne-a ajutat sa-l castigam (vezi 1 Corinteni 16:2; 2 Corinteni 8:12). Zeciuiala este o aplicare concreta a darniciei proportionale. Conform ei, cel ce castiga 10000 va darui 1000. Cel ce castiga 100000 va darui 10000. Amandoi au daruit proportional cu ceea ce le-a dat Dumnezeu. (Exista si opinia ca acel care-a castigat 100000, adica mult, isi permite sa daruiasca mai mult decat 10 procente. Acesta este motivul pentru care eu consider zeciuiala ca fiind un nivel minim de darnicie).

      Cred ca conceptul zeciuielii ne pica greu nu din cauza faptului ca nu mai este considerat un concept biblic, ci din pricina faptului ca am devenit lumesti in atitudinea fata de bani si in consecinta am devenit zgarciti si carpanosi fata de Dumnezeu. Termenul de carpanos este unul neplacut. Nimeni n-ar dori sa fie acuzat ca este zgarcit, inchis si carpanos fata de alti oameni. Am dori sa fim cunoscuti ca generosi si deschisi. Totusi, cand in mod voluntar daruim mai putin decat jumatate din ceea ce li se cerea Iudeilor din Vechiul Testament, nu suntem oare zgarciti? Se bucura oare Dumnezeu de noi cand daruim mai putin de jumatate din cat daruiau Iudeii, mai ales ca El descrie lipsa lor de darnicie ca fiind un furt, o inselare a Lui (vezi Maleahi 3:8)?

      Domnul Isus a spus, "Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona [banilor]" (Matei 6:24). Se pare deci ca in viata multor crestini banii au castigat, impotriva lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu si banii nu sunt doua optiuni egal de bune, fiindca Biblia zice, "Iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri" (1 Timotei 6:10). Daca banii castiga in viata noastra, nu Dumnezeu e cel ce pierde, ci noi insine. La urma urmei, Dumnezeu nu are nevoie de banii nostri. Daca-i cheltuim pentru noi, in cele din urma noi suntem acei care ajung la saracie spirituala.

      Unii crestini considera ca nu-si permit sa dea 10 procente din venitul lor lui Dumnezeu. Inteleg acest mod de gandire. Cand am parasit domeniul industriei si am devenit instructor de personal cu Navigatorii, acum multi ani, am pierdut 75 de procente la salariu. Am ajuns la pamant din punct de vedere financiar. Astfel ca m-am gandit, "Nu-mi pot permite sa dau zeciuiala. Cu siguranta Dumnezeu va accepta in loc de zeciuiala slujirea mea jertfitoare pe acesti bani putini." Insa Dumnezeu nu mi-a permis sa ma descurc prea mult asa. In consecinta, am decis sa daruiesc o zecime din venitul meu saracacios si sa ma incred in Dumnezeu sa-mi poarte de grija.

      Putin dupa aceea am fost contrariat si captivat de istoria lui Ilie, cel hranit de vaduva din Sarepta (vezi 1 Imparati 17:8-16). Ea ajunsese la ultimul deget de faina si la putin ulei din care planuia sa gateasca ultima masa pentru ea si fiul ei, iar apoi sa moara. Totusi Ilie i-a spus (si parafrazez), "Fa-mi intai mie sa mananc, apoi Dumnezeu va purta de grija pentru tine." Ea a facut cum a invatat-o Ilie, si Dumnezeu n-a lasat-o de rusine. Fraza finala din aceasta istorie spune, "Faina din oala n-a scazut si untdelemnul din ulcior nu s-a imputinat, dupa cuvantul pe care-l rostise Domnul prin Ilie" (versetul 16). Am inceput sa ma rog pe baza acestui verset, si va pot spune ca in timpul celor cincizeci si doi de ani de slujire Dumnezeu mi-a purtat intodeauna de grija.

      Trebuie sa ne amintim ca, asa cum am spus in capitolul 10, tot ce avem si insasi capacitatea de a castiga mai mult ne vin de la Dumnezeu (va sugerez sa deschideti din nou si sa reciti Deuteronomul 8:17-18). A-i da lui Dumnezeu inapoi cel putin 10 procente din ce ne-a daruit El este o exprimare clara a faptului ca recunoastem aceasta, si a multumirii noastre fata de El. In final, trebuie sa ne amintim infinita generozitate a Domnului nostru in a Se jertfi pe Sine Insusi pentru mantuirea noastra. Dorind sa incurajeze generozitatea celor din Corint, Pavel le scrie, "Caci cunoasteti harul Domnului nostru Isus Cristos. El, macar ca era bogat, s-a facut sarac pentru voi, pentru ca prin saracia Lui, voi sa va imbogatiti" (2 Corinteni 8:9). Darnicia noastra ar trebui sa reflecte valoarea pe care o atribuim darului Sau fata de noi.

       

      IMORALITATEA

      Din cele trei domenii ale spiritului lumesc la care vom privi, sunt sigur ca acesta va provoca cele mai multe ridicari de sprancene. Fara indoiala va intrebati cum ar putea fi considerata imoralitatea un pacat respectabil. Vreau sa va spun de la inceput ca nu ne vom referi la faptele de imoralitate in sine sau la adulter sau chiar la pornografie. Aceste actiuni sunt in mod clar inacceptabile, si se afla dincolo de scopul acestei carti care priveste la pacatele pe care le toleram.

      Dar, in ce sens toleram noi imoralitatea? In sensul pe care un prieten l-a numit imoralitate prin substitutie. Ne place oare sa citim in secret despre imoralitatea altor oameni, despre al caror comportament sexual gresit au ajuns sa scrie ziarele si revistele saptamanale de stiri? Daca da, suntem vinovati de imoralitate prin substitutie. Aruncam pe furis cate o privire spre tabloidele cu murdarii sau spre revistele puse la vedere in dreptul cozilor de la casele supermarketurilor, dorind in mod secret sa luam una si sa citim despre escapadele sexuale ale starurilor de faima dar in mod deschis imorale? Daca da, suntem vinovati de imoralitate prin substitutie. Daca ne uitam la filme sau programe TV stiind ca vom vedea pacate sexuale explicite, sau daca citim carti si romane care descriu astfel de scene, suntem vinovati de imoralitate prin substitutie. Este clar ca lumii din jurul nostru ii plac aceste lucruri. La urma urmei, acele tabloide si reviste n-ar mai exista langa culoarele de la casele din magazine daca vecinii nostri nu le-ar cumpara. Si acelasi lucru se poate spune si despre filme, despre programele TV si despre romane. Iata deci un caz in care valori si practici acceptate de societatea in care traim sunt in mod clar contrare Scripturii. Si in masura in care le dam curs, noi suntem lumesti.

      Apoi mai este zona imbracamintei indecente. Trecand prin aglomeratia din aeroporturi sau din super-magazinele inundate de lume, sunt tot mai constient de moda din imbracamintea femeilor de toate varstele, care este in mod evident directionata spre atragerea privirilor pofticioase ale barbatilor. Pare ca trebuie in mod constant sa-mi intorc ochii de la imagini pe care n-ar trebui sa le vad. Si baietii studenti imi spun ca in campusurile lor universitare aceasta problema este de-a dreptul epidemica.

      Exista doua zone in cadrul acestui subiect in care putem deveni lumesti. Mai intai, multe femei crestine, in special tinere, merg in ritmul modei si stilului lumii necredincioase din jurul lor. Cand sotia mea ma insoteste in vizite la campusurile universitare, este socata si ingrozita vazand cu ce vin imbracate unele fete chiar la intrunirile crestine.

      In conformitate cu 1 Timotei 2:9, femeile crestine trebuie sa se imbrace in chip cuviincios, cu rusine si sfiala. De aceea eu spun cititoarelor acestei carti: daca pur si simplu mergeti in ritmul indecent al imbracamintei la moda, sunteti lumesti in acest domeniu al vietii voastre. Si este trist sa spun ca aceasta forma de spirit lumesc pare sa tot creasca, in special la femeile mai tinere.

      Pentru barbati, problema noastra este ca raspundem imbracamintei indecente cu priviri patimase. Nu este nevoie sa proiectam aceasta privire in imagini actuale de imoralitate. Insasi a starui cu privirea si a te bucura de ceea ce expun sau accentueaza femeile prin hainele lor stramte este pacat. Facem pur si simplu ce fac si alti oameni de altfel draguti si decenti din jurul nostru. Si in acest sens, noi suntem lumesti.

      M-a intrebat recent un tanar cum ma descurc eu in fata acestei ispite. I-am spus ca prima mea linie de aparare este in Proverbe 27:20, verset pe care l-am remarcat in traducerea King James Version a Bibliei in urma cu mai multi ani: "Dupa cum locuinta mortilor si adancul nu se pot satura, tot asa nici ochii omului nu se pot satura." Poate ca in alte versiuni mai moderne exprimarea este putin diferita, insa toate spun acelasi lucru. Aplicatia pentru mine este ca o privire lunga si persistenta nu ma va satisface niciodata; ea doar imi va asmuti dorinta dupa mai mult. Asa ca... nu intarzia cu privirea la ce nu trebuie.

      A doua linie de aparare este versetul din Romani 6:21: "Si ce roade aduceati atunci? Roade, de care acum va este rusine: pentru ca sfarsitul acestor lucruri este moartea." Eu imi pun intrebarea ce folos am daca-mi permit o privire plina de pofta. Iar raspunsul este: Doar placerile de o clipa ale pacatului, urmate de ganduri de rusine si regret. Barbatilor, sa ne hotaram sa nu mai fim lumesti in acest domeniu.

       

      IDOLATRIA

      Apropiindu-ne de acesta zona a spiritului lumesc, avem nevoie din nou de unele explicatii. Evident ca noi in aceste zile nu ne inchinam la idoli de lemn, metal sau piatra. Problema noastra este cu asa-numitii "idoli ai inimii." In acest sens, un idol poate fi orice lucru pe care punem un asa pret incat investim in el energie emotionala, intelectuala, timp si resurse. Sau poate fi orice care ajunge sa fie inaintea relatiei noastre cu Dumnezeu sau cu familia.

      Cariera cuiva sau vocatia lui poate deveni un idol. Respectivul devine atat de obsedat sa avanseze sau sa devina cel mai bun, incat atat Dumnezeu cat si familia lui ajung pe locul al doilea. Recunosc ca in lumea atat de competitiva a afacerilor si industriei, unde prea multi dintre prietenii nostri si-au facut din cariera lor un dumnezeu, este dificil sa fii altfel. Datorita faptului ca circum­stantele fiecarei cariere sau vocatii sunt atat de diferite, nu exista o solutie universala a acestei probleme. Exista insa un principiu biblic care, daca este tinut minte, ne va pazi de tentatia de a face din cariera un idol. Este principiul enuntat de apostolul Pavel in 2 Corinteni 5:9: "Ne silim sa-I fim placuti." Daca telul tau este sa-I fii placut lui Dumnezeu, nu sa urci pe scara sociala sau sa fii cel mai grozav in domeniul tau profesional, tu vei evita ispita de a face din munca ta un idol.

      Ma gandesc la un dealer de masini pe care l-am intalnit acum cativa ani. El mi-a spus, "Dupa ce m-am pocait, am incetat sa incerc sa vand masini si am inceput sa-i ajut pe oameni sa-si cumpere masini." A continuat in aceeasi slujba, insa cu o motivatie diferita. Nu s-a mai concentrat la cum ar putea castiga mai multi bani ci la cum ar putea sluji oamenilor ajutandu-i sa-si gaseasca masina cea mai potrivita nevoilor si posibilitatilor lor financiare. Si-a schimbat cariera de la idoli la slujirea lui Dumnezeu printr-o slujire autentica a oamenilor.

      Imi dau seama ca aplicarea principiului lui Pavel poate sa nu fie asa de clara in situatia ta. Acest lucru poate fi adevarat indeosebi in unele meserii si indeletniciri in care cultura aseaza asupra omului o mare presiune de a lucra ore multe si cu o productivitate mare. Daca te afli intr-o asemenea situatie, te rog ataseaza-te de un crestin matur care sa te ajute in problemele legate de situatia ta concreta.

      Un al doilea aspect in care putem deveni lumesti este in problemele de politica si cultura. Le combin pe amandoua pentru ca, in atatea situatii de astazi, problemele de cultura au devenit probleme de politica. Desi cred ca este important ca crestinii sa fie la curent si, intr-o anumita masura, sa se implice in aceste probleme, trebuie sa fim atenti sa nu facem din partidele politice sau din preocuparile noastre culturale niste idoli.

      Nu este nici o indoiala ca exista chestiuni culturale, cum sunt avortul si homosexualitatea, care sunt in mod clar in antiteza cu standardele morale ale lui Dumnezeu. Si ii sprijinesc pe acei lideri si acele organizatii care s-au dedicat sa ia pozitie impotriva acestor lucruri. Trebuie insa sa ne amintim ca prioritatea suprema a bisericii ca intreg este proclamarea evangheliei. Copiii nenascuti trebuie protejati, si standardul biblic al casatoriei trebuie pastrat, insa, mai presus de toate, oamenii trebuie salvati de sub puterea Satanei si adusi in imparatia lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Daca pierdem din vedere chemarea primordiala a bisericii, suntem in pericol sa facem din initiativele noastre culturale si politice niste idoli.

      Un al treilea aspect de idolatrie moderna este pasiunea exagerata pentru sport. Si aici stiu ca, cel putin in ce-i priveste pe barbati, am intrat pe un teren "unde si ingerii se tem sa intre." Nu cred insa ca avem dubii referitor la faptul ca diferitele sporturi, mai ales fotbalul si basketul, au devenit idoli in cultura noastra. Fotbalul in clasele de liceu este considerat de multe ori o religie in multe locuri. Multi antrenori castiga salarii uriase. Am auzit de un antrenor la o scoala de pe langa Alabama care-si pune jucatorii sa respecte un regim aproape tot asa de riguros ca al atletilor profesionisti. De fapt, idolatria sportului nu incepe doar la varsta liceului. Acum antrenorii cauta in scolile primare copii cu posibilitati fizice, pe care-i pregatesc sa devina jucatori in echipele mai mari. Si atitudinea ultra-competitiva in care "tot ce conteaza este sa castigi" a multora din parintii acestor jucatori tineri pur si simplu alimenteaza aceasta idolatrie.

      Insa realitatea este ca pe la varsta de liceu aceasta idolatrie ajunge asa de tentanta. Si vorbesc din experienta. Am absolvit o scoala a carei echipa de fotbal a fost renumita timp de ani si ani. Au castigat cateva campionate nationale, primul pe vremea cand eu eram in primii mei ani de liceu. Va spun toate acestea pentru a va explica de ce soarta echipei de fotbal a scolii noastre a devenit pentru mine un idol. Chiar la multi ani dupa ce am absolvit, la meciurile din zilele de sambata eram intr-o asa tensiune de parca fericirea mea depindea de rezultatul meciului din acea zi.

      Nu sunt singurul, si asta nu se intampla doar la fotbal. Multi fani ai echipelor tari de basket trec prin aceeasi agonie in timpul sezonului compe­titional si in mod deosebit daca echipa lor ajunge sa joace in prima liga. Eu inca sunt fan al echipei de fotbal a universitatii noastre, si ma bucur cand castiga. Insa pentru mine ei nu mai constituie un idol. Dumnezeu m-a convins de idolatria mea, si acum imi amintesc ca fotbalul este doar un joc, si indiferent cine castiga nu cred ca Dumnezeu este glorificat. Adevarul este ca castigarea unui meci doar ne stimuleaza mandria.

      Deci continua sa tii cu echipa ta favorita, daca vrei. Dar nu lasa sa fii prins in jocul victoriilor si infrangerilor. Pastreaza sportul in perspectiva corecta. Este doar un joc.

      Va rog, dati-mi voie sa recapitulez cele doua definitii ale spiritului lumesc. Mai intai a fi lumesc inseamna a fi preocupat de lucrurile vietii acesteia trecatoare. In al doilea rand, inseamna a accepta si a adopta valorile si practicile societatii din jur fara a verifica daca sunt biblice. Cred ca cheia tendintei noastre de a fi lumesti poate fi gasita in cuvintele "spirit de turma." Pur si simplu mergem cu turma si acceptam valorile si practicile societatii care ne inconjoara fara a judeca daca aceste valori si practici sunt biblice. Astfel tinerele crestine ajung sa se imbrace indecent. Pur si simplu se aliniaza si ele la stilul de imbracaminte al celorlalte, fara sa se opreasca mai intai sa se gandeasca daca moda respectiva este placuta lui Dumnezeu. Si in sport nu exista nimic care sa fie in mod deschis pacatos. Insa daca pur si simplu mergem cu valul, ca oamenii care ne inconjoara, putem sfarsi facandu-ne un idol din echipa noastra favorita.

      Cum putem, deci, sa ne opunem tendintei de a deveni lumesti? Nu prin a ne hotari sa nu mai fim lumesti, ci prin dedicarea la a deveni mai evlaviosi. Avem nevoie sa crestem in relatia cu Domnul, si sa incepem sa privim toate aspectele vietii prin prisma gloriei Sale. In secolul al nouasprezecelea, un predicator scotian, Thomas Chalmers, a predicat o predica intitulata "Puterea de excludere a unei noi iubiri." De asta avem si noi nevoie pentru a combate spiritul lumesc. Avem nevoie de o noua iubire pentru Dumnezeu care va exclude din inimile noastre iubirea pentru lucrurile lumii acesteia.

       

      CAPITOLUL 20: Spiritul lumesc

       

      [i] Joel Belz, "Stingy Givers," World Magazine, 24 Iunie, 2006, 4.

      [ii] Belz, 4.

      [iii] Gene Edward Vieth, "Who Gives Two Cents for Missions?" World Magazine, 22 Octombrie, 2005, 28.

    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.