Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

PACATE RESPECTABILE-CAPITOLUL 17

Expand Messages
  • horenb
    PACATE RESPECTABILE Capitolul 17 Duhul de judecata Pacatul duhului de judecata este unul din cele mai subtile din pacatele noastre respectabile datorita
    Message 1 of 1 , Aug 10, 2009
    • 0 Attachment

      PACATE  RESPECTABILE

      Capitolul 17

      Duhul de judecata

      Pacatul duhului de judecata este unul din cele mai subtile din pacatele noastre "respectabile" datorita faptului ca este practicat sub masca ravnei pentru bine. Este evident ca in cadrul cercurilor noastre evanghelice conservatoare exista miliarde de opinii referitor la orice subiect, de la teologie pana la comportament si stil de viata si politica. Nu doar ca exista opinii multiple, dar noi consideram de obicei ca opinia noastra este cea corecta. Aici incepe necazul nostru cu duhul de judecata. Noi ne asimilam opiniile cu adevarul.

      Evident, duhul de judecata nu se limiteaza la cercul evanghelicilor conservatori. El a patruns in toata societatea noastra si poate fi intalnit de ambele parti ale spectrului cultural. Activistii pentru drepturile animalelor care dau foc clinicilor de cercetare medicala si ecologistii extremisti care luptand pentru protectia mediului vandalizeaza partiile de schi actioneaza astfel datorita unui duh de judecata. Cel care spune, "Isus n-ar conduce niciodata un SUV [autovehicul sport, de obicei cu tractiune 4x4, n.tr.]," arata un duh de judecata, nu pentru ca Domnul Isus n-ar conduce un SUV (nu asta-i lucrul esential) ci pentru ca respectivul face o afirmatie dogmatica si o judecata bazata strict pe o opinie personala.

      Eu am crescut pe la mijlocul secolului al douazecilea, cand oamenii se inbracau frumos pentru a merge la biserica. Barbatii purtau jacheta si cravata (de obicei costum si cravata) iar femeile purtau rochii. Candva dupa anul 1970, barbatii au inceput sa vina la biserica purtand pantaloni obisnuiti si camasa cu gulerul descheiat. Multe femei au inceput sa poarte pantaloni. Timp de mai multi ani, am avut fata de acestia un duh de judecata. Nu aveau oare pic de respect fata de Dumnezeu? S-ar fi imbracat tot atat de obisnuit daca s-ar fi dus intr-o audienta la presedinte? Mi se parea un rationament convingator.

      Numai ca... greseam. In Biblie nu scrie nimic despre cum sa ne imbracam cand venim la biserica. Cat despre a te imbraca sa te duci sa-l intalnesti pe presedinte, este o chestiune culturala valabila doar pentru capitala. Daca ai fi invitat sa-l intalnesti pe presedintele aflat in vacanta la ferma lui, probabil ca te-ai duce in blugi, nu in costum. Reverenta fata de Dumnezeu, am concluzionat in cele din urma, nu este o chestiune de imbracaminte, ci de inima. Domnul Isus a spus ca inchinatori adevarati sunt acei ce se inchina Tatalui in duh si in adevar (vezi Ioan 4:23). Acum, este adevarat ca o imbracaminte neglijenta poate dovedi o atitudine neglijenta fata de Dumnezeu, insa eu nu pot discerne acest lucru. De aceea, ma voi feri sa atribui o atitudine de lipsa de reverenta bazata doar pe stilul de imbracaminte al cuiva.

      Eu am mai crescut si intr-o perioada a imnurilor marete de demult, cantate cu acompaniament de pian si orga. Era maiestuos. In urechile mele suna ca o inchinare plina de reverenta inaintea lui Dumnezeu. Astazi in multe biserici imnurile marete de altadata au fost inlocuite cu muzica contemporana, iar pianul si orga cu chitare si tobe. Din nou, am avut un duh de judecata. Cum era posibil oare sa se inchine lui Dumnezeu cu aceste instrumente? Insa bisericile de inceput ale Noului Testament nu aveau nici piane nici orgi, si totusi au reusit sa se inchine Domnului cu psalmi, cantari de lauda si cantari duhovnicesti (vezi Coloseni 3:16). Este adevarat ca multa din muzica contemporana este goala si centrata pe ceea ce place oamenilor. Inca mai am si astazi o preferinta pentru muzica cantata ca atunci cand eram mai tanar, insa este doar atat—o preferinta—nu o convingere cu baza biblica. Dar exista si multa muzica contemporana tot asa de buna si valoroasa in glorificarea lui Dumnezeu ca imnurile traditionale. Deci sa evitam a judeca in mod gresit.

      In multe lucruri, avem convingeri pe care le consideram de aceeasi valoare cu adevarurile biblice. Am scris odata ca am ajuns pana la urma la concluzia ca in cele mai multe cazuri Biblia ne invata moderatia nu abstinenta. A trebuit sa reiau acest subiect si din pricina faptului ca am descoperit ca i-as judeca in mine insumi pe credinciosi daca i-as vedea cu un pahar de vin in fata la un restaurant. Totusi, dupa ce am scris ce am scris despre moderatie, am primit o scrisoare politicoasa dar ferma de la o doamna, prin care imi cerea socoteala. Era convinsa ca eu lucrez la distrugerea uneia din pietrele de temelie ale moralei crestine. Inteleg preocuparea ei, insa ea nu mi-a adus nici o dovada din Scriptura. Era convingerea ei personala.

      Va rog, nu ma intelegeti gresit. Cred ca din pricina abuzurilor repetate in folosirea alcoolului in societatea de azi exista motive intemeiate sa practicam abstinenta. Si in alt context as putea aduce argumente solide in favoarea abstinentei, bazat pe aceste ingrijorari legate de folosirea alcoolului. Insa in acest capitol discutam duhul de judecata, de aceea v-am dat niste exemple la persoana intai despre cat de usor este sa-i judecam pe altii in legatura cu chestiuni asupra carora Biblia sau nu are nimic de spus, sau nu are claritatea pe care am dori-o noi.

      Apostolul Pavel ataca direct aceasta problema in Romani 14. Se pare ca erau in biserica din Roma doua subiecte care generau atitudinea de judecata. Unul era vegetarianismul in contrast cu mentalitatea "mananca orice doresti." Al doilea subiect de judecata era chestiunea considerarii anumitor zile ca fiind zile sfinte. In cuvintele lui Pavel, "Unul socoteste o zi mai presus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel" (Romani 14:5).

      Se pare ca acei ce mancau doar verdeturi ii judecau pe cei care mancau de toate (probabil carne), in timp ce acei care mancau de toate ii dispretuiau pe cei care mancau doar verdeturi (vezi versetul 3). Amandoua taberele aveau duh de judecata fata de ceilalti. Vegetarienii credeau ca erau mai sus din punct de vedere moral, iar din aceasta cauza erau cu nasul ("nasul religios") pe sus fata de cei care mancau de toate. Cei din tabara opusa credeau ca ei sunt superiori in cunoastere. Ei stiau ca in fata lui Dumnezeu nu este important ce mananca din moment ce era primit cu multumire (vezi 1 Timotei 4:4). Deci ei ii judecau pe ceilalti intr-un fel diferit.

      Exista si astazi atitudini similare. Aparatorii muzicii contemporane ii dispretuiesc pe cei care prefera muzica traditionala ca fiind de moda veche si in neconcordanta cu vremurile. Dupa cum mi-a spus un pastor tanar, "Cu muzica noastra va vom fura toti tinerii din biserica voastra." Si ei pot avea duhul de judecata intr-un mod invers fata de cei care tin la imnurile traditionale. La fel se intampla si in chestiunea cu moderatia sau abstinenta. Am cunoscut cazuri cand cei care privesc folosirea alcoolului drept o chestiune de libertate crestina sunt dispretuitori fata de cei ce practica abstinenta.

      Ce vreau eu sa subliniez aici este ca oridecare parte ne situam in aceste situatii, este foarte usor sa-i judecam pe acei ale caror opinii sunt diferite de ale noastre. Iar apoi ne ascundem atitudinea de judecata sub haina convingerilor crestine.

      Raspunsul lui Pavel la situatia din Roma a fost, "Terminati odata sa va tot judecati unii pe altii, indiferent ce pozitie ati avea." Si apoi adauga, "Cine esti tu, care judeci pe robul altuia? Daca sta in picioare sau cade, este treaba stapanului sau; totusi, va sta in picioare, caci Domnul are putere sa-l intareasca pentru ca sa stea" (Romani 14:4). In esenta, Pavel spunea, "Nu faceti voi pe Dumnezeu, nu luati voi rolul lui Dumnezeu in relatia cu fratii vostri de credinta in Cristos. Dumnezeu este judecatorul, nu voi."

      Asta facem noi cand ii judecam pe altii ale caror preferinte si practici difera de ale noastre. Ne arogam un rol pe care Dumnezeu l-a rezervat pentru Sine Insusi. Poate ca acesta era gandul lui Isus din pasajul binecunoscut din Matei 7:1-5, unde El spune, "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau, si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?" Oare s-ar putea ca barna din ochiul nostru sa fie barna atitudinii de judecata, prin faptul ca ne arogam noua insine rolul lui Dumnezeu?

      Aici Il observam din nou pe Domnul Isus folosind o hiperbola pentru a face clar mesajul pe care voia sa-l transmita. Fizic, este imposibil ca o persoana sa aiba o barna in ochi. Insa asa cum cei zece mii de talanti din pilda robului nemilostiv reprezinta adevarata masura a pacatului nostru impotriva lui Dumnezeu, tot asa barna din ochiul cuiva poate reprezenta verdictul lui Dumnezeu impotriva pacatului atitudinii de judecata. Daca am dreptate, atunci seriozitatea pacatului atitudinii de judecata nu consta atat de mult in faptul ca-l judec pe fratele meu cat in faptul ca facand asa imi asum rolul lui Dumnezeu.

      Ce am scris pana acum nu inseamna ca nu trebuie niciodata sa facem o judecata a practicilor si teologiei altora. Cand stilul de viata sau conduita cuiva este in mod clar in contradictie cu Scriptura, atunci avem dreptul sa spunem ca respectivul pacatuieste. Exista practici condamnate clar de Scriptura. Vedeti, de exemplu, panta morala care duce spre depravarea totala, descrisa de Pavel in Romani 1:24-32. Sau descrierea "faptelor firii" (Galateni 5:19-21), sau caracteristicile "vremurilor din urma" (2 Timotei 3:1-5). Aceste practici sunt in mod clar pacatoase. Si cand le judecam ca atare, noi nu facem altceva decat sa fim de acord cu Cuvantul lui Dumnezeu. In acest caz judecatorul este Biblia, nu noi.

      Dupa ce am spus acest lucru, sa avem grija totusi, fiindca putem pacatui si cand judecam cu Scriptura in mana. Pacatuim daca judecam cu o atitudine de neprihanire proprie, sau daca judecam cu asprime, sau daca felul nostru de a fi este intotdeauna unul de critica. Pacatuim daca condamnam pacatele evidente si flagrante ale altora fara a recunoaste in acelasi timp ca si noi insine suntem pacatosi inaintea lui Dumnezeu. Unul din obiectivele majore ale acestei carti este sa ne ajute sa nu facem asta.

       

      JUDECATA DOCTRINARA

      O zona in care putem aluneca usor in duhul de a judeca este cea a diferentelor doctrinare. Pentru multi evanghelici din vremurile noastre aceasta nu este o problema, pentru ca pentru ei doctrina nu este importanta. Imi amintesc de o ocazie cand am luat o pozitie impotriva teismului deschis, credinta ca Dumnezeu nu stie si nu poate sti viitorul. Un prieten mi-a spus, "De ce-ti bati capul cu asta? De ce nu putem doar sa-L iubim toti pe Isus si sa ne intelegem unii cu altii?"

      Multi dintre noi stim totusi ca doctrina este importanta, si pentru ca credem asta putem cadea usor in pacatul de a judeca. De exemplu, doctrina ispasirii pacatelor noastre prin moartea inlocuitoare a lui Cristos si doctrina complementara a justificarii numai prin credinta in Cristos, sunt pentru mine doctrine cruciale. Acestea sunt acel fel de doctrine unde, ca sa spun asa, trag o linie de demarcatie si spun, "Fara compromis. De nici un fel. Punct!" Cu toate acestea exista scriitori si invatatori care neaga ispasirea inlocuitoare a lui Cristos si care se considera a fi evanghelici. In conceptia lor, Cristos n-a murit pe cruce in locul nostru pentru a plati pentru pacatele noastre, ci El s-a dus la cruce doar sa ne fie un exemplu de urmat cand trecem prin suferinta. Altii desconsidera moartea lui Cristos, spunand ca noi ar trebui sa ne concentram nu asupra mortii lui Cristos ci asupra vietii Lui, pe care ar trebui s-o luam drept exemplu. Oridecate ori subiectul expunerilor mele imi da ocazia, ma opun acestor oameni. Si cred ca fac bine. Marturisesc insa ca au fost situatii cand am cazut in pacatul de a-i judeca. Sunt atat de impotriva invataturii pe care o propaga, incat uneori i-am demonizat. Si nu cred ca sunt singurul. Am observat acest lucru si la altii din cadrul comunitatii noastre evanghelice. Datorita faptului ca credem cu atata convingere in importanta doctrinei corecte, putem deveni foarte lesne exagerat de critici fata de cei cu pareri diferite. Trebuie sa ne exprimam parerile diferite, insa intr-un fel care nu degenereaza intr-o distrugere de caracter.

       

      DUHUL DE CRITICA

      Cei mai multi dintre noi cad din vreme in vreme in pacatul de a judeca pe altii. Insa exista intre noi oameni care-l practica in mod continuu. Acesti oameni au ceea ce s-ar putea numi un duh de critica. Ei cauta si gasesc defecte in oricine si in orice. Indiferent de subiectul unei conversatii—fie el o persoana, o biserica, un eveniment, sau orice altceva—ei ajung sa vorbeasca doar de rau. Eu nu  vorbesc aici despre persoane iluzorii, ci am fost alaturi de astfel de oameni, si nu este prea placut sa fii cu ei.

      In capitolele anterioare, am mentionat faptul ca unele din pacatele noastre acceptabile, cum sunt egoismul, lipsa rabdarii, si mania, pot fi vazute mai mult  acasa intre membrii familiilor noastre, decat in public, mai ales cand publicul este crestin. Acest lucru poate fi adevarat si in cazul duhului de judecata. Cateodata sotul sau sotia gasesc incontinuu cusururi partenerului lor de viata, sau unuia sau altuia dintre copii. Cel care este obiectul unei astfel de critici continue ajunge sa creada ca nu e bun de nimic.

      Un prieten al meu povesteste ca a crescut intr-o familie crestina de clasa un pic peste medie, in care tatal era exagerat de critic, mai ales fata de copilul mijlociu, o fetita. Cu vremea, ea a ajuns o persoana, "care nu era buna de nimic"—cel putin asa ar fi crezut cineva auzindu-l pe tatal ei ocarand-o. Dar cu cat o critica mai tare, cu atat ea decadea mai tare. Cu cat el ii reprosa mai mult ca n-are curajul sa-l priveasca in fata, nefiind buna de nimic, cu atat ochii ei deveneau mai ficsi si mai pironiti in pamant. Daca cuvintele lui injositoare "spuse pentru binele ei" au avut un rezultat, acesta a fost un fel de profetie care s-a implinit. Ea a perceput critica continua a tatalui ca pe o respingere, si a juns sa se respinga si ea pe sine insasi. Cand a crescut, prioritatea ei numarul unu a fost sa-i gaseasca pe cei care o acceptau, si curand "prietenii" ei au invatat cum sa profite de nevoia ei de a fi acceptata. Pe patul de moarte, tatal sau a realizat pacatul lui si s-a pocait cu lacrimi de duhul de critica fata de fiica sa. Insa era prea tarziu. Deja in mod secret ea traia in promiscuitate si ajunsese dependenta de cocaina.

       Este un exemplu extrem al naturii distructive al faptului de a vorbi cu un duh critic si de judecata. Dar vedem in jurul nostru multe dovezi ale pacatoseniei acestui pacat. Se spune de multe ori ca este nevoie de sapte complimente pentru a anihila efectele unei singure critici. Sa ne cercetam deci pe noi insine, sau si mai bine, sa ne expunem examinarii altora. Avem un duh critic? Gasim tot timpul defecte in altii, in special in membrii familiei noastre sau in membrii bisericii noastre?

      In final, ma gandesc ca unii din prietenii mei dragi au gasit in acest capitol lucruri cu care nu sunt de acord. Unii nu considera felul de imbracaminte purtat in biserica sau tipul de muzica ales ca fiind doar preferinte. Pentru ei, acestea sunt convingeri. Le respect modul de gandire, si nici macar nu doresc sa-l schimb.

      Mi-ar place sa fiu ca Pavel, care a luat o pozitie similara in legatura cu subiectele care-i desparteau pe cei din Roma. N-a incercat sa schimbe convingerile nimanui referitor la ce mancau sau la zilele pe care le tineau, ci le-a spus, "Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui" (Romani 14:5). O asemenea declaratie ne face pe multi dintre noi sa ne simtim inconfortabil. Nu ne place ambiguitatea in materie de practici crestine. Ne este dificil sa acceptam ca parerea cuiva poate diferi de a noastra si totusi amandoi sa fim primiti de Dumnezeu. Insa asa spune Pavel in Romani 14. Si daca-l luam in serios pe Pavel si ne tinem convingerile cu umilinta, vom fi paziti de pacatul duhului de judecata.



    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.