Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

PACATE RESPECTABILE Capitolul 7

Expand Messages
  • horenb
    PACATE RESPECTABILE Capitolul 7 Lipsa evlaviei Atunci cand vorbesc despre categorii specifice de pacate asa-zis acceptabile, un comentariu pe care-l aud
    Message 1 of 1 , Jul 4, 2009
    • 0 Attachment
      PACATE RESPECTABILE

      Capitolul 7

      Lipsa evlaviei

      Atunci cand vorbesc despre categorii specifice de pacate asa-zis acceptabile, un comentariu pe care-l aud mereu este acela ca la radacina tuturor acestora se afla mandria. Cred si eu ca mandria joaca un rol major in dezvoltarea si exprimarea pacatelor noastre subtile, insa cred ca exista un alt pacat mai principal, mai raspandit, si mai potrivit sa fie numit drept cauza a altora. Acesta este pacatul lipsei de evlavie, de care toti suntem vinovati intr-o masura mai mica sau mai mare.

      Va surprinde aceasta afirmatie, sau poate chiar va jigneste? Noi nu ne gandim ca suntem lipsiti de evlavie. La urma urmelor, noi suntem crestini; nu suntem suntem atei sau ticalosi. Mergem la biserica, evitam pacatele scandaloase si traim o viata respectabila. In mintea noastra, oameni neevlaviosi sunt cei care traiesc o viata cu adevarat deplorabila. Deci cum sa zica cineva ca credinciosii sunt toti lipsiti de evlavie intr-o anumita masura?

      Contrar a ceea ce gandim in mod obisnuit, lipsa de evlavie nu este tot una cu ticalosia. Cineva poate fi dragut, respectabil, la locul lui, si cu toate acestea sa fie neevlavios. Apostolul Pavel scrie in Romani 1:18, "Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor." Remarcati faptul ca Pavel face distinctie intre lipsa de evlavie (necinstirea lui Dumnezeu) si nelegiure. Lipsa evlaviei descrie o atitudine fata de Dumnezeu, in timp ce nelegiuirea se refera la pacatosenie in gandire, cuvinte sau fapte. Un ateu sau un om nereligios convins este in mod evident neevlavios, insa exista multi oameni neevlaviosi dintre cei care poseda o decenta morala, chiar daca spun ca cred in Dumnezeu.

      Lipsa de evlavie poate fi definita ca o traire a vietii zilnice fara consideratie pentru Dumnezeu, fara sau cu foarte putina bagare de seama in legatura cu parerea lui Dumnezeu despre noi, cu voia Sa, cu slava Sa sau cu faptul ca depindem de El. Puteti vedea deci usor ca o persoana poate trai o viata respectabila si totusi sa-i lipseasca evlavia, in sensul ca Dumnezeu este de fapt irelevant in viata lui sau a ei. Ne izbim de astfel de oameni in fiecare zi in cursul activitatilor noastre cotidiene. Poate sunt prietenosi, amabili, gata sa ajute pe altii, insa Dumnezeu lipseste din gandul lor. Sau poate ca participa pret de un ceas sau doua in fiecare saptamana la serviciile din adunare, insa traiesc restul timpului ca si cum Dumnezeu n-ar exista. Nu sunt oameni rai, dar sunt neevlaviosi.

      Acum, partea trista este ca multi dintre noi, credinciosii, ne traim vietile gandind foarte putin sau chiar deloc la Dumnezeu. Poate ca citim in Biblie sau ne rugam cateva minute la inceputul fiecarei zile, dar apoi ne adancim in activitatile zilei si traim in mare parte ca si cand Dumnezeu n-ar exista. Rar de tot ne gandim ca depindem de Dumnezeu si ca raspundem in fata Lui. Trec ore intregi in care nu ne amintim deloc de Dumnezeu. In sensul acesta, nu ne deosebim cu nimic de vecinul nostru dragut, decent, dar necredincios. Dumnezeu lipseste cu desavar­sire din gandurile lui si este doar rareori in gandul nostru.

      Nimeni nu poate citi cu atentie Noul Testament fara sa-si dea seama cat de departe suntem de trairea dupa standardul biblic de evlavie. Am amintit mai sus despre faptul ca ne amitim foarte rar ca depindem de Dumnezeu. In legatura cu asta, sa luam aminte la cuvintele lui Iacov:

       

      Ascultati, acum, voi care ziceti: "Astazi sau maine ne vom duce in cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie si vom castiga!" Si nu stiti ce va aduce ziua de maine! Caci ce este viata voastra? Nu sunteti decat un abur care se arata putintel si apoi piere. Voi, dimpotriva, ar trebui sa ziceti: "Daca va vrea Domnul, vom trai si vom face cutare sau cutare lucru" (Iacov 4:13-15).

       

      Iacov nu-i condamna pe acesti oameni ca fac planuri sau ca planuiesc sa deschida o afacere si sa castige. Ceea ce condamna el este ca in planurile lor ei nu recunosc ca depind de Dumnezeu. Noi facem planuri tot timpul. De fapt, n-am putea trai si nu ne-am putea indeplini nici cele mai marunte activitati zilnice fara o anumita planificare. Insa de atat de multe ori actionam ca oamenii carora li se adreseaza Iacov. Ca si ei, si noi ne intocmim planurile fara sa recunoastem completa dependenta de Dumnezeu in a le duce la indeplinire. Aceasta este una din manifestarile lipsei de evlavie.

      In acelasi fel, noi ne gandim doar uneori ca vom da socoteala lui Dumnezeu si ca suntem responsabili sa traim dupa voia Sa morala care ne este descoperita in Scriptura. Nu ca am trai o viata de pacat evidenta, ci doar ca ne gandim rar de tot la voia lui Dumnezeu si, de cele mai multe ori, suntem multumiti sa evitam pacatele batatoare la ochi. Totusi Pavel a scris credinciosilor din Colose:

       

      Nu incetam sa ne rugam pentru voi, si sa cerem sa va umpleti de cunostinta voiei Lui, in orice fel de intelepciune si pricepere duhovniceasca; pentru ca astfel sa va purtati intr-un chip vrednic de Domnul, ca sa-I fiti placuti in orice lucru, aducand roade in tot felul de fapte bune, si crescand in cunostinta lui Dumnezeu (Coloseni 1:9-10).

       

      Remarcati cat de centrata pe Dumnezeu este rugaciunea aceasta? Pavel dorea ca ascultatori sai sa fie plini de cunoasterea voii lui Dumnezeu—adica de voia Sa morala. El dorea ca ei sa traiasca vieti vrednice de Dumnezeu si placute in toate Lui, si se roaga pentru asta. Este o rugaciune centrata in Dumnezeu. Pavel le dorea Colosenilor sa fie oameni evlaviosi.

      Tineti minte, credinciosii din Colose nu erau super-credinciosi; ei erau oameni obisnuiti ca mine si ca tine, traind vieti obisnuite in mijlocul unei culturi cu mult mai pacatoase decat cea de astazi. Cu toate acestea Pavel asteapta de la ei si se roaga ca ei sa traiasca vieti de evlavie.

      Exista o diferenta intre rugaciunea lui Pavel pentru Coloseni si rugaciunile pe care le facem noi pentru noi insine, pentru familiile noastre si prietenii nostri? Se vede in rugaciunea noastra preocuparea dupa voia lui Dumnezeu si slava lui Dumnezeu, si dorinta ca vietile noastre sa fie placute lui Dumnezeu? Sau sunt rugaciunile noastre un fel de lista de cereri pe care I-o prezentam Domnului, cerandu-I sa rezolve nevoile financiare si de sanatate ale familiei noastre si ale prietenilor. Fireste, nu este nimic gresit in a aduce aceste nevoi trecatoare in fata lui Dumnezeu. De fapt, acesta este unul din modurile in care ne dam seama de dependenta noastra zilnica de El. Insa daca numai pentru asa ceva ne rugam, atunci Il tratam pe Dumnezeu ca pe un "servitor divin." Rugaciunile noastre sunt centrate indeosebi pe noi si pe alti oameni, in loc sa fie centrate pe Dumnezeu, si in sensul acesta noi suntem neevlaviosi intr-o oarecare masura.

      Pavel ne spune ca intreaga viata trebuie traita in prezenta lui Dumnezeu si fiind atenti sa fim pe placul Sau. Remarcati, de exemplu, ce-i sfatuieste pe robii din biserica din Colose (e foarte probabil ca marea parte din adunare sa fi fost robi) in legatura cu felul in care trebuie sa-si slujeasca stapanii, dupa cum se cuvine:

       

      Robilor, ascultati in toate lucrurile pe stapanii vostri pamantesti; nu numai cand sunteti sub ochii lor, ca cei ce cauta sa placa oamenilor, ci cu curatie de inima, ca unii care va temeti de Domnul. Orice faceti, sa faceti din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care stiti ca veti primi de la Domnul rasplata mostenirii. Voi slujiti Domnului Cristos (Coloseni 3:22-24).

       

      Sfatul sau de a lucra "din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni" (vers.23) constituie un principiu dupa care noi ar trebui sa ne straduim sa traim cu evlavie in contextul propriu, al vocatiei sau profesiunii pe care o avem. Cati credinciosi, insa, se straduie sa traiasca dupa acest principiu in viata lor de zi cu zi? Oare nu ne privim meseria la fel cum o privesc colegii nostri necredincisi, care lucreaza doar pentru ei insisi, pentru promovarea proprie si pentru un salariu mai mare, fara sa se gandesca deloc sa fie placuti lui Dumnezeu?

      Sau sa ne gandim la biserica din Corint, care, asa cum am vazut deja, era intr-o mare neoranduiala. Si totusi Pavel le scrie, "Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu" (1 Corinteni 10:31). Cuvantul totul din aceasta fraza include orice activitate din orice zi. Nu trebuie doar sa mancam pentru slava lui Dumnezeu, ci trebuie sa si conducem masina pentru slava lui Dumnezeu, trebuie sa facem cumparaturile zilnice tot pentru slava lui Dumnezeu si trebuie sa ne relationam pe plan social cu altii pentru slava lui Dumnezeu. Orice facem trebuie facut pentru slava lui Dumnezeu. Aceasta este caracteristica unui om evlavios.

      Dar ce inseamna oare sa facem totul pentru slava lui Dumnezeu? Inseamna ca eu mananc si conduc si imi fac cumparaturile si ma implic in relatiile mele sociale cu un scop dublu. Mai intai, doresc tot ce fac sa fie placut Domnului. Doresc sa fie Dumnezeu multumit de felul cum imi indeplinesc obligatiile obisnuite de zi cu zi. Deci eu ma rog in perspectiva pentru ziua care-mi sta in fata, cerand ca Duhul Sfant sa-mi conduca gandurile, cuvintele si actiunile astfel incat ele sa fie placute lui Dumnezeu.

      In al doilea rand, a face totul pentru slava lui Dumnezeu inseamna ca eu am dorinta ca toate activitatile mele din zi sa-L onoreze pe Dumnezeu inaintea altora. Isus a spus, "Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune, si sa slaveasca pe Tatal vostru, care este in ceruri" (Matei 5:16). Prin contrast, Pavel scrie iudeilor din Roma, care aveau o neprihanire a lor proprie, "Tu, care te falesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea acestei Legi? Caci, "din pricina voastra este hulit Numele lui Dumnezeu intre Neamuri", dupa cum este scris" (Romani 2:23-24). Gandeste-te in felul urmator: Daca toti cei cu care intri in legatura intr-o zi obisnuita ar sti ca tu crezi in Cristos ca Mantuitor si Domn, oare cuvintele si actiunile tale L-ar glorifica pe El in fata ochilor lor? Sau poate ai fi ca acel tata despre care unul din copiii lui a zis, "Daca Dumnezeu este ca tatal meu, nu vreau sa am nimic de a face cu un asa Dumnezeu"?

      Nadajduiesc ca intre noi nu sunt multi de felul acestui tata care si-a tratat copiii atat de urat incat comportamentul sau a fost o blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Insa cat mergem noi de departe in directia pozitiva de a cauta sa-L glorificam pe Dumnezeu in fata oamenilor? Urmarim, in mod constient si cu rugaciune, slava Sa in tot ce spunem si facem chiar in cele mai obisnuite activitati din zi? Sau ne implicam in aceste activitati amintindu-ne doar foarte putin sau chiar deloc de Dumnezeu?

      Un indicator si mai clar al tendintei noastre de a fi neevlaviosi este dorinta noastra aproape inexistenta de dezvoltare a unei relatii intime cu Dumnezeu. Psalmistul a scris, "Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?" (Psalmul 42:1-2).

      Si textul acesta nu este un text izolat. In Psalmul 63:1, David vorbeste despre faptul ca sufletul ii inseteaza dupa Dumnezeu si-L cauta cu ardoare. In Psalmul 27:4, el doreste sa locuiasca in prezenta Domnului, ca sa priveasca frumusetea Domnului. Acestea erau dorintele oamenilor evlaviosi de altadata. Totusi putini dintre noi astazi impartasim aceste dorinte. Cineva poate fi moral si integru, sau chiar prins in slujirea crestina, dar cu toate acestea sa aiba o dorinta foarte slaba sau chiar inexistenta dupa o relatie intima cu Dumnezeu. Acesta este un indicator al lipsei de evlavie.

      Pentru omul evlavios, Dumnezeu este centrul si tinta vietii. Fiecare circumstanta si fiecare activitate din viata, in domeniul lucrurilor trecatoare sau al celor spirituale, este privita prin lentila faptului de a fi centrata in Dumnezeu sau nu. Cu toate acestea, o astfel de viata centrata in Dumnezeu poate fi dezvoltata doar in contextul unei relatii intime in continua crestere cu Dumnezeu. Nimeni nu va dori cu adevarat sa-I placa lui Dumnezeu sau sa-L glorifice fara a avea o astfel de relatie.

      Daca ai urmarit rationamentul meu de pana aici, ai putut vedea ca nici un crestin nu are o evlavie desavarsita, si in masura in care nu suntem deplin evlaviosi va exista in noi o anumita doza de neevlavie. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem cu sinceritate si umilinta este urmatoarea, In ce masura sunt eu neevlavios? Cat din viata mea traiesc eu fara a ma gandi la Dumnezeu? Cat de multe din activitatile mele zilnice sunt desfasurate fara nici un fel de consultare cu Dumnezeu?

      Evlavia desavarsita si lipsa totala a evlaviei sunt capetele opuse ale unei linii continue. Fiecare din noi se gaseste undeva intre cele doua extreme. Singura persoana care a trait o viata de evlavie desavarsita a fost Domnul Isus. Si probabil nici un credincios adevarat nu traieste la capatul opus, al neevlaviei batatoare la ochi. Insa unde ne gasim in acest spectru? In timp ce meditezi la viata ta, aminteste-ti ca nu vorbim despre o comportare neprihanita in contrast cu o comportare rea si pacatoasa. Vorbim despre trairea intregii vieti ca si cum Dumnezeu ar fi relevant sau irelevant. Studiu dupa studiu realizat in societatea noastra ne informeaza ca intre valorile si stilurile de viata ale crestinilor si necrestinilor exista putina diferenta. De ce asa? Cu siguranta din aceste studii se vede ca traim o parte asa de mare a vietii noastre de zi cu zi gandind putin sau deloc la voia lui Dumnezeu, sau la cum am putea sa-I facem pe plac sau sa-L glorificam. Nu ca L-am scoate deliberat pe Dumnezeu din gandurile noastre. Doar Il ignoram. Ne gandim rar la El si la voia Lui.

      Am spus la inceputul acestui capitol ca eu cred ca pacatul de temelie al omului este lipsa evlaviei, un pacat care sta la radacina tuturor, chiar mai mult decat mandria. Ganditi-va de exemplu ce s-ar intampla cu mandria noastra daca am trai orice zi constientizand ca tot ce suntem, tot ce avem, si tot ce realizam este doar prin harul lui Dumnezeu. Eu si sotia discutam intr-o zi despre doua persoane, de altfel foarte dragute si decente, dar care traiesc pe fata vieti imorale si le si place cum traiesc. Dar imediat i-am amintit sotiei si mie insumi ca pe noi "ne-a pazit Dumnezeu." Mandria auto-neprihanirii, unul din cele mai raspandite din pacatele noastre asa-zis acceptabile, este produsul direct al unei gandiri neevlavioase.

      Pacatele limbii, cum sunt barfa, sarcasmul, si cuvintele rostite fara dragoste catre sau despre alta persoana, nu pot inflori in omul care e constient ca Dumnezeu aude fiecare cuvant pe care-l spunem. Pacatuim cu limba pentru ca suntem neevlaviosi intr-o anumita masura. Nu ne gandim sa traim fiecare moment al vietii in prezenta Dumnezeului care vede tot si aude tot.

      Cred ca si toate celelalte "pacate acceptabile" isi au pana la urma radacina in acest pacat al lipsei de evlavie. Daca folosim drept ilustratie imaginea unui copac, ne putem gandi ca toate pacatele noastre, mari si mici, se trag din trunchiul mandriei. Insa ceea ce sustine viata trunchiului este sistemul de radacini, in cazul nostru radacina neevlaviei. Neevlavia este pana la urma cea care da nastere pacatelor noastre mai vizibile.

      Daca modurile rele de gandire sunt pentru noi o banalitate, cum ne putem ocupa de acest pacat? Cum putem deveni mai evlaviosi in viata de fiecare zi? Pavel ii scrie lui Timotei, "Cauta sa fii evlavios" sau "Antreneaza-te sa fii evlavios" (1 Timotei 4:7). Cuvantul original pentru cauta vine din cultura atletica a acelor vremuri si se refera la antrenamentul pe care-l faceau atletii zilnic pentru a se pregati sa participe in concursurile atletice. Intre altele, acest termen implica dedicare, consistenta si disciplina in antrenament.

      Pavel a dorit ca Timotei, si toti credinciosii din toate vremile, sa fie tot asa de dedicati in a creste in evlavie, si tot asa de plini de hotarare in a o urmari, ca atletii acelor vremuri care concurau pentru un premiu vremelnic, pentru o cununa care se vestejea. Dar mie mi-e teama ca cei mai multi crestini sunt preocupati foarte putin sau deloc de cresterea in evlavie.

      Nu pot sa nu fac o comparatie intre dorinta noastra atat de anemica dupa evlavie si atitudinea tinerilor din orasul nostru care au dormit o noapte intrega in zapada la intrarea unui magazin de electronice. Au dorit sa fie siguri ca apuca sa cumpere un nou joc electronic in editie limitata. Un tanar venise de la 9:30 seara pentru a fi primul la deschiderea magazinului in dimineata urmatoare la ora 8. Ar fi avut vreunul din noi o astfel de ravna pentru evlavie?

      Scopul nostru in urmarirea evlaviei ar trebui sa fie acela de a creste mai mult in constientizarea faptului ca orice moment din viata noastra il traim in prezenta lui Dumnezeu; ca dam socoteala in fata Lui si suntem dependenti de El. Acest scop va include o dorinta tot mai mare de a-I fi pe plac in cele mai obisnuite activitati ale vietii.

      Desigur, cresterea in evlavie trebuie sa inceapa cu recunoasterea nevoii de a creste in acest domeniu esential al vietii. Cred ca v-am aratat ca suntem cu totii, fara exceptie, intr-o masura mai mica sau mai mare, lipsiti de evlavie, prin faptul ca ne traim vietile fara sau cu foarte mica atentie la ce-I place lui Dumnezeu. Inca odata vreau sa subliniez ca poti sa fii fara probleme morale, si poti sa frecventezi regulat biserica, si totusi sa fii neevlavios daca nu gandesti doar rar de tot la Domnul.

      Imi dau seama ca niste simple cuvinte tiparite pe o pagina de carte nu vor putea convinge pe cineva ca este vinovat sau vinovata intr-o masura mai mica sau mai mare de lipsa de evlavie. Nici trairea vietii de zi cu zi fara a gandi la Dumnezeu nu pare in ochii multora sa fie pacat. Tot ce va cer este sa meditati cu rugaciune la mesajul acestui capitol si sa va puneti cu sinceritate intrebarea: Cat din viata mea o traiesc fara a gandi deloc sau gandind numai foarte putin la Dumnezeu? Ce ai face tu diferit in diversele tale activitati daca ai dori sa faci totul spre slava lui Dumnezeu?

      Fiindca lipsa evlaviei este atat de generala, ar fi bine sa identifici anumite domenii din viata unde ai tendinta sa traiesti fara sa-ti pese de Dumnezeu. Acestea ar putea fi serviciul tau, pasiunile tale, vizionarea sau practicarea unor sporturi, sau chiar conducerea masinii. Ar fi de folos sa memorezi versete din Scriptura la care sa meditezi si in legatura cu care sa te rogi; printre ele ar putea fi 1 Timotei 4:7-8; 1 Corinteni 10:31; Coloseni 1:9-10 si 3:23; de asemenea si Psalmul 42:1-2; 63:1 si 27:4.

      Mai mult decat toate, roaga-te lui Dumnezeu sa te faca mai constient de faptul ca traiesti orice moment al vietii de fiecare zi sub ochiul Sau atoatevazator. Chiar daca tu nu-L bagi in seama, El te vede, te urmareste, stie tot ce faci, aude orice cuvant pe care-l rostesti si cunoaste orice gand din inima ta (vezi Psalmul 139:1-4). Dincolo de acestea, El iti cerceteaza si motivatia din spatele actiunilor sau cuvintelor tale.

      In consecinta, sa fim cu toti cu luare aminte la voia Sa, dupa cum si El nu ne uita.


    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.