Loading ...
Sorry, an error occurred while loading the content.

Multumesc EFR !

Expand Messages
  • hdremus
    Dragii mei, Nu stiu daca va mai aduceti aminte de mine - eu sigur nu o sa va uit niciodata - dar am revenit pe acest minunat grup, care m- a ajutat foarte
    Message 1 of 1 , Jul 1, 2006
    • 0 Attachment
      Dragii mei,

      Nu stiu daca va mai aduceti aminte de mine - eu sigur nu o
      sa va uit niciodata - dar am revenit pe acest minunat grup, care m-
      a ajutat foarte mult in demersul meu de imigrare in Canada. Imi cer
      scuze ca nu am revenit mai repede, dar inca nici acum nu mi-am
      revenit din surmenajul de 3 luni de dinaintea interviului pe care l-
      am trecut in 17 april ;).

      Va multumesc in primul rand pentru lista de scrisori
      publicate pe site (www.escapefromromania.net), scrisori ce se refera
      la primii pasi in Canada, scrisori care cred ca o sa ma ajute mai
      mult acolo dacat aici (sunt foarte utile pentru cei care sunt prea
      jos - ii ridica si sunt la fel de utile care viseaza "caini cu
      colaci in coada"). Cred ca oricine planifica sa imigreze in Canada,
      ar trebui mai intai sa citeasca toate acele experiente si sa
      realizeze ca si acolo este un loc pe pamant, nu in rai, unde
      plimbarea cainilor cu colaci in coada depinde in cea mai mare masura
      de tine insuti si de motivatia ta, precum si de capacitatea de munca
      si de rezistenta la stres + doza de rigoare de noroc. Pe mine
      personal, trebuie sa recunosc, m-au adus un pic cu picioarele pe
      pamant si am realizat ca desi nu e exact ceea ce visam, vreau totusi
      sa plec :). Determinanta cred ca a fost scrisoarea lui "G" 13 sept
      2004, scrisoare in care am vazut un spirit de luptator redutabil, o
      automotivare uluitoare si perseverenta pe masura. Felicitari. Iata
      un exemplu de om care trebuie sa mearga in Canada :). Nu pot sa nu
      remarc o anume scrisoare de la "S" foarte amuzanta in lectura si in
      acelasi timp buna de luat aminte pentru cei care viseaza prea mult
      (imi cer scuze, dar nu am retinut numele; veteranii acestui grup
      insa isi vor aduce aminte cu siguranta de acel domn perfect
      inadaptat :)). Ar fi foarte interesant sa discut cu dansii, dupa tot
      acest timp trecut de la experientele lor.

      Multumesc mai ales pentru scrisorile cu relatari de
      interviuri, care m-au ajutat cel mai mult pana in etapa de fatza.
      Daca nu ar fi fost ele, cred ca mergeam acolo cu mult mai mult
      stress decat ar fi trebuit. Multumesc lui Dumnezeu ca exista un
      asemenea sit cu informatii de asemenea valoare si va multumesc voua,
      tuturor eferistilor si mai ales moderatorilor ca nu obositi sa
      oferiti toata aceasta minune tuturor celor ce au o nevoie uriasa de
      informare in imensul pas pe care il fac: IMIGRAREA. Nu este putin
      lucru sa iti iei adio de la locurile pe care le cunosti, de la limba
      in care te-ai nascut, de la prietenii cu care te-ai simtit bine si
      de la spatiul in care – rau sau bun – te simti cel mai sigur
      deoarece in el te-ai nascut ; nu este putin lucru asadar, dupa toate
      acestea, sa nu uiti de unde ai plecat, sa privesti inapoi, in
      vremurile in care si tu aveai nevoie disperata de orice farama de
      informatie, fie ea cat de mica, si sa te intorci acum, sa oferi ceea
      ce poate ti-ai fi dorit dar n-ai primit sau, sa oferi asa cumti s-a
      oferit. Inca odata, va multumesc voua din inima si sper sa nu
      dispareti niciodata.

      Finalmente vreau sa va spun ca am trecut interviul cu brio,
      sunt declarat francofon si acum astept invintatia la vizitele
      medicale. Daca totul este in regula, sper sa primesc viza in toamna
      si sa particip pe forum de cealalta parte a Atlanticului din
      primavera anului viitor.

      Va multumesc inca odata si o sa revin cu detalii si cu
      intrebari.


      Remus
    Your message has been successfully submitted and would be delivered to recipients shortly.