...Prin urmare, în cele două domenii „macro” care sunt vitale, impozitarea și banii, influența lui Friedman a fost enormă – mult mai mare decât în orice alt domeniu – și aproape invariabil dezastruoasă, din perspectiva unei piețe cu adevărat libere. Dar chiar și la nivelul micro, unde influența lui a fost mult mai redusă și, în general, mai benefică, Friedman le-a oferit intervenționiș tilor un interstițiu teoretic de dimensiunile unei porți de hambar. Într-adevăr, Friedman susține că amestecul statului pe piața liberă este legitim ori de câte ori acțiunile cuiva au efecte de vecinătate. Astfel, dacă A face ceva care este benefic pentru B, și B nu este nevoit să plătească pentru asta, cei de la Chicago consideră că avem de-a face cu un „defect” al pieței libere, așa încât de acum este sarcina statului să „corecteze” acest defect, impozitându-l pe B pentru a-i plăti lui A pentru acest „beneficiu”.

Acesta este motivul pentru care Friedman susține, de exemplu, furnizarea de către stat a fondurilor pentru educația în masă; deoarece educația copiilor e ținută să le aducă beneficii altor oameni, statul are, chipurile, dreptul legitim să-i impoziteze pe acești oameni, pentru a plăti aceste „beneficii”. (În acest domeniu, ca și în altele, influența negativă a lui Friedman asupra unui stat ineficient a fost de a face operațiunile sale cu mult mai eficiente; în cazul în speță, el a sugerat înlocuirea școlilor publice neviabile cu acordarea unor plăți către părinți sub formă de voucher-e publice – lăsând astfel intact întregul concept de finanțare din impozite a educației în masă.)

Dincolo de sfera de importanță vitală a educației, Friedman ar limita, în practică, aplicarea argumentului efectelor de vecinătate la măsuri de tipul parcurilor urbane; în acest caz, grija lui Friedman este că, dacă parcurile ar fi private, cineva s-ar putea bucura privind un parc de la distanță, fără a fi silit să plătească pentru acest beneficiu psihic; în consecință, el susține doar parcurile publiceurbane. Despre parcurile rurale, sentimentul lui este că pot fi private, deoarece pot fi suficient de retrase pentru a-i constrânge pe toți utilizatorii să plătească pentru serviciile furnizate.

Faptul că Friedman însuși ar restrânge aplicarea acestui argument, al efectelor de vecinătate, doar la câteva cazuri, cum ar fi educația și parcurile urbane, reprezintă o slabă consolare. În realitate, argumentul ar putea fi folosit pentru a justifica aproape orice intervenție, orice schemă de subsidii provenite din impozite. Eu, de pildă, citesc Acțiunea umană de Ludwig von Mises; prin aceasta mă îmbib de mai multă înțelepciune și devin o persoană mai bună; devenind o persoană mai bună, le furnizez anumite beneficii semenilor mei; cu toate acestea, în mod inadmisibil, ei nu sunt siliți să plătească pentru aceste beneficii! Oare nu ar trebui statul să-i impoziteze pe acești oameni și să mă subvenționeze pe mine, pentru că sunt atât de merituos, încât citesc Acțiunea umană?

Sau să luăm un alt exemplu. Fie că „eliberatorilor femeii” le place sau nu, numeroși bărbați obțin o mare satisfacție privind la fetele în fuste mini; cu toate acestea, ei nu plătesc pentru această satisfacție! Iată încă un efect de vecinătate rămas necorectat! Oare nu ar trebui bărbații din țara asta să fie impozitați, pentru a subvenționa fetele să poarte fuste mini?

Nu este cazul să mai adăugăm alte exemple; ele proliferează aproape la nesfârșit, demonstrând astfel absurditatea completă și ubicuitatea efectelor de vecinătate de la Chicago și a concesiilor făcute statului pe baza lor. Unica replică pe care au reușit chicagoiții să o ofere împotriva acestei reductio ad absurdum este că ei nu ar împinge atât de departe intervenția guvernamentală , deși admit logica argumentului. Însă de ce nu? Care este motivul, care este criteriul, ca ei să se oprească la parcuri și la școli? Problema este că nu există nici un asemenea criteriu, iar lucrul acesta nu face decât să evidențieze falimentul intelectual, lipsa de rigoare logică, care afectează miezul celor mai multe paradigme contemporane în științele economice și sociale, inclusiv a celei asociate cu numele lui Friedman...

http://mises. ro/282/

...Insa ma tem ca avea mare dreptate nihilistul Doug Casey intr-un interviu recent, cand zicea, in esenta, ca problema contemporaneitatii nu e scolatica (intelectuala sau informationala), ci morala & spirituala...